Renault-Nissan Purchasing Organization (RNPO), compania formata in 2001 de producatorii Renault si Nissan pentru a realiza achizitiile comune, isi va majora de la 43% la 70% ponderea in totalul cumpararilor aliantei auto.



“Consiliul de conducere al aliantei Renault-Nissan a aprobat un proiect de largire a investitiilor comune realizate de RNPO, de la volumul anual actual de 21,5 miliarde de euro la 33 miliarde de euro, echivaland cu o crestere de la 43% la 70% din bugetul alocat de alianta pentru achizitii comune. Decizia a fost anticipata, dupa rezultatele deosebite obtinute pana acum”, precizeaza companiile.



Fondurile aflate la dispozitia RNPO sunt destinate achizitiilor de masini si echipamente, logistica si piese auto aditionale.



In plus, responsabilitatea geografica a RNPO se va extinde de la regiunea vest-europeana, Japonia si America de Nord la zone in care companiile Renault sau Nissan deruleaza operatiuni industriale. Decizia va intra in vigoare din luna ianuarie 2004.



RNPO a fost infiintata in aprilie 2001, fiind prima societate mixta a aliantei Renault-Nissan. Rolul sau este de a administra relatiile cu furnizorii de echipamente la nivel mondial.



Initial, activitatea sa reprezenta aproape 30% din bugetul anual alocat de Renault si Nissan pentru achizitii si viza 17 categorii de marfuri, valoarea totala a tranzactiilor ridicandu-se la 15 miliarde de dolari. Proportia a fost majorata la 43%, la sfarsitul anului 2002.



RNPO este condusa de Odile Desforges, vicepresedintele Renault Supplier Relations Department, si Hiroto Saikawa, vicepresedintele departamentului de achizitii din cadrul Nissan.



Renault, al patrulea mare producator de autovehicule din lume, controleaza un pachet de 44,4% din capitalul Nissan Motor Corp.