La aproape patru ani de când Carlos Ghosn a coborât dintr-un Laguna Coupe la Cannes, prezentând totodată noua generație, francezii au venit cu versiunea facelift a celui mai “sexy” model din gama sa.
Având în vedere designul său deja apreciat, Renault a optat pentru o “actualizare” a acestuia – spre exemplu s-au introdus noi faruri de zi cu tehnologie LED, noi jante de 17 și 18 inchi. În plus, clienții pot opta acum între versiuni precum Black Edition, Monaco GP Edition, GP 4Control și Initiale, și între trei motoare pe benzină și două diesel, cu puteri între 150 și 240 CP.