Spre deosebire de anul trecut, atunci când demararea programului “Rabla” a determinat în prima lună a acestuia o dublare a vânzărilor față de luna anterioară, anul acesta programul a avut un start mai lent, în condițiile în care fiecare deținător de voucher încearcă să obțină un preț cât mai mare pentru acesta.

“Vânzările prin programul «Rabla» au demarat dificil anul acesta, mult mai slab decât ne așteptam inițial, oamenii încă așteaptă ieftinirea tichetelor. Situația este mult diferită față de anul trecut, când exista un entuziasm în piață. Acum lucrurile sunt mult mai calme. Pe de altă parte, în continuare performează segmentul de persoane juridice”, a spus Dora Pasăre, brand manager al Renault.

În aceste condiții, dealerii Renault s-au orientat mai mult către vânzările de flote către persoane juridice, acestea având avantajul unor vânzări de volum, dar și generarea unor venituri suplimentare din service, mașinile “de firmă”, fie ele utilitare sau autoturisme, parcurgând un număr mai ridicat de kilometri anual decât unele deținute de persoane private. Astfel crește și numărul reviziilor efectuate într-un an.

“Din punctul de vedere al dealerilor, este mai bine să vândă flote datorită serviciilor post-vânzare incluse în pachet, astfel încât există o cifră de afaceri asigurată pentru dealerul respectiv, mai ales că se semnează un contract în care se specifică și serviciile asigurate.”

Din vânzările Renault în primele patru luni ale acestui an, aproximativ 25% au reprezentat vânzările de vehicule comerciale, conform statisticilor jucătorilor din piața auto. Din acest segment, în intervalul ianuarie-aprilie constructorul francez deține o cotă de piață de 20 de procente, potrivit declarațiilor oficialilor mărcii.

Cota de piață a Renault a urcat în primele patru luni la 7,8%, față de 7,1% în aceeași perioadă a anului trecut. Marca franceză a înregistrat o scădere a vânzărilor de 7% în primele patru luni, la aproape 2.100 de autovehicule, în condițiile unei piețe care s-a micșorat cu 15%, în timp ce în aprilie Renault a avansat cu 1%, la aproape 820 de autovehicule. În ceea ce privește vânzările de vehicule utilitare, Renault este pe primul loc în primele patru luni cu o cotă de piață de peste 20%.

“Vânzările către persoane juridice vor ajunge anul acesta la peste jumătate din totalul vânzărilor Renault dacă se menține trendul din primele patru luni. Pe de altă parte, este posibil ca mixul să se schimbe în a doua jumătate a anului, dacă va recupera piața persoanelor fizice”, a subliniat Dora Pasăre.