Grupul Renault intentioneaza sa reduca numarul expatriatilor care lucreaza in Romania, urmand ca in 2007 numarul acestora sa fie de patru ori mai mic decat in prezent, a declarat ieri Alain Duval, director executiv Proiect Resurse Umane al Automobile Dacia.
Potrivit acestuia, din 1999, de cand a preluat Automobile Dacia, grupul Renault a investit peste 6,2 milioane de euro (250 de miliarde de lei) in formarea profesionala a angajatilor sai, ceea ce inseamna peste un milion de ore de formare specializata.
“Renault a investit anual in jur de 50 de miliarde de lei pentru formarea profesionala, iar 15% din cele un milion de ore, au fost dedicate formarii competentelor manageriale”, a spus Duval.
Numarul orelor de formare profesionala pentru fiecare angajat au crescut progresiv, ajungandu-se ca in 2004, la 30 de ore de formare alocate unui singur angajat.
“Astfel, Dacia se aliniaza standardelor Renault, numarul mediu al orelor de formare alocate pentru fiecare persoana, pe an, fiind de zece ori mai mare ca in 1999”.Duval a declarat ca, incepand cu anul urmator, managerii de la Dacia vor participa la formari “management corporate”, organizate in cadrul grupului Renault care vor permite cunoasterea in detaliu a strategiei grupului si aplicarea acesteia.
“Fiecare filiala a grupului are o anumita cota si credem ca in 2005 de la Dacia vor participa in jur de 10 manageri la aceste actiuni, care se incriu in procesul de internationalizare a grupului”, spune Alain Duval.
In luna septembrie a acestui an, compania va lansa in Romania modelul Logan, care urmeaza sa fie produs si in alte tari, printre care Rusia si Iran. In acest sens, dupa cum spun reprezentantii Dacia, deja angajati ai fabricii din Moscova au venit in Romania pentru a se specializa si pentru a invata din experienta oamenilor de la Pitesti.
Inainte de privatizare, la Dacia erau 27.560 de angajati. Pe parcursul anilor care au trecut de la venirea Renault numarul a scazut treptat la 20.000, 18.000, pentru ca in prezent sa fie de mai putin de 17.000.
Lansarea de noi produse a determinat compania sa faca in ultima perioada angajarai masive, cautand in special oameni cu pregatire superioara. Astfel, ultimele anunturi de recrutare ale producatorului roman faceau referire la aproape 50 de pozitii de ingineri, economisti sau specialisti IT.
In primele cinci luni ale anului, Dacia a vandut peste 26.000 automobile, iar comenzile pentru cea mai asteptata masina de pe piata romaneasca din ultimii ani, Dacia Logan, depasesc 4.200. Pentru a face fata comenzilor, producatorul roman a marit deja ritmul de productie a noului model. Dupa ce in urma cu o luna cadenta de fabricatie era de 30-35 de automobile pe zi, in prezent aceasta a ajuns la 80 de unitati zilnic.
diana.sava@zf.ro