Comunitatea pe care o păstorește edilul, și anume comuna Slivilești – o denumire ca un exercițiu de dicție actoricească – “Slivilești să sclivisești, slovă slavă săvârșești” -, urcă Podișul Getic, de la Filiași spre Târgu Jiu, înșirând satele, printre dealuri, ca mărgelele: Șura, Slivilești, Strâmtu, Cojmănești, Tehomir, Miculești, Șaicu și Știucani.
Ca să ajungi la arestul-gospodăresc al edilului te abați în dreapta, la Filiași, din E 70 – Craiova – Turnu Severin –, treci pe lângă “apocalipsa” Turceni și urci molcom vreo 10-15 kilometri, până când simți că ți-a ieșit tot fumul galben din nas, inhalat la porțile termocentralei.
Acolo dai de nea Tăsel, care o ține drept, cam pe mijlocul drumului, tușind gros, din rărunchi. Se oprește apoi, nepăsător, și se șterge la nas, civilizat, c-o bucată de șervețel. Într-o mână ține o pungă de un leu prin care se văd două pâini de 75 de bani. Profit de ocazie și îl întreb, mergând liniștit, în urma lui, dacă sunt pe drumul cel bun.
“Da’, un te duci?!”, zice. “La Sil… Slil… La primar!”, zic. “A, la primar. Păi, nu aici, bre, la Slivilești. La Cojmănești, că el acolo stă. Aci e doar primăria! Da’ știi că-i în arest, nu?!”. “Da, știu”, zic cam absent, cu ochii în lungul străzii. Și, dacă tot n-am pe unde trece, întreb iar: “Auzi, da’ cum era primarul?! Cum era el, ca om?”. “Bun, dă-o dracu. Înaintea lui am avut trei proști. Lemn de proști. Ăsta era băiat-băiat”. Se uită fix la mine. “Da’ un te duci?! Nu mă iei și pe mine?!”.
Îi fac loc omului și respir ușurat că pot merge mai departe. Până să-l întreb ceva, îmi spune el. “Auzi, dumneata să fii ăla; să lucrezi cu miere, nu ți-ai da cu ea pe la gură?” și face gestul cu batista de hârtie pe la nas. “Așa ți-ai da. Așa și el. Dacă a stat cu mâna în miere… Nu?! Da’ eu habar n-am ce a făcut el; da’ zic… Ți-ai da? Ți-ai da!”, și suflă iar nasul în hârtie. “Uite, a asfaltat străzi, a făcut poduri. A făcut destule!”. Mă uit în crăpătura drumului și mă declar nelămurit. “Stai, că nu aici. Mai încolo, pe unde-ncepe Cojmăneștiu’. Ia ascultă, vezi mașina aia albastră, în stânga, unde e casa aia… “. “O văd”, spun cu speranță. “Ei, acolo cobor eu!!” .