Celebrul tablou «Ambasadorii» al lui Hans
Holbrein a fost privit, evaluat și integrat cel mai adesea
figurativului, fiind considerat o realizare remarcabila a
portretisticii. Doi impozanți bărbați, cu o bogată și elegantă
vestimentație, având in mâini ceva ce par a fi insemnele celor ce
vestesc, ce aduc importante vești, te privesc, pe tine, cel din
fața picturii, cu semeție. Interiorul,/sala/biroul/reședința este
și el imbelșugat și elegant. Intregul impune solemnitate. Multă
vreme unii cercetători, specialiști in artele plastice, au integrat
pictura lui Holbein in fantastic fără a produce alte argumente
decât stranietatea pe care, de fapt, o resimți in fața
sa.
Desigur, sunt multe obiecte ce
induc ideea unui mesaj ascuns pe care Holbein vrea să ni-l
transmită, dincolo de portretele celor două personaje reale la 1533
când a fost pictat tabloul. Lăuta cu o coardă ruptă (simbolizând
prin asta frângerea, cântecul intrerupt, deci, moartea),
instrumentele astronomice (cele ce, nu-i așa, măsoară timpul,
mișcarea astrelor care decid destinul oamenilor), globul terestru,
cartea deschisă, crucifixul, pumnalul pe care unul dintre cei doi
il ține in mână se așază intr-o ordine probabil indelung chibzuită,
in planuri distincte și fără indoială simbolice. Fiecare element al
tabloului este pictat cu o minuțiozitate aproape de pedanterie,
intr-o practică a mimesis-ului, o dominantă a vechii arte clasice
grecești. De aceea, este și mai straniu obiectul ce se află intre
cele două personaje complementare (semeț, bogat, indrăzneț unul,
smerit, sobru, modest celălalt), un obiect alungit, sclipitor și
fără corespondent in realitate. Pur și simplu, nu-l recunoaștem ca
fiind din universul nostru domestic. Deși depărtate, cele două
personaje sunt imperceptibil legate prin acest straniu obiect. Abia
privit din dreapta, de la 3-4 metri distanță și de undeva de pe un
piedestal, obiectul ni se va arăta ce este el cu adevărat – un
craniu omenesc. De aici, interpretările sunt -și au fost –
nenumărate. In opinia mea, Holbein ne trimite niște mesageri –
«amabasadori» – ai morții spre a ne aminti că in tot ce se află in
jurul nostru, dar și in ce simbolizează ele, se află vanitatea și
că totul este guvernat de moarte, că leagă smeritul și orgoliosul,
bogatul și săracul, indrăznețil și umilul, războinicul și
cărturarul.
Dar cred că mai putem descifra
in parabola lui Holbein un indemn de a-i privi pe cei din jurul
nostru. Vrea să ne spună că există o distanță și un unghi de la
care trebuie să-i privim spre a descifra ce mesaj ne aduc. Fiecare
poartă in el, cu el un astfel de mesaj pe care-l deformează
(anamorfotic) asemenea ambasadorilor lui Hans Holbein. Așa cum nici
marele artist un a lăsat niciun reper al distanței sau unghiului
exact din care trebuie să-i cercetăm pictura, tot astfel niciun om
un ne va da un reper care să ne ghideze in devoalarea semnului pe
care ni-l trimite. In plus, dacă tabloul lui Holbein e până la urmă
static și, deci, el poate fi cercetat dându-i ocol, apropiindu-te
sau depărtându-te, de sub el ori de deasupra centrului optic, cel
de lângă tine este mobil, in mișcare și deseori asemenea Lunii:
mișcându-se odată cu tine spre a nu-i putea vedea niciodată
cealaltă față. Și, totuși, există un moment cand găsești distanța,
unghiul și lumina in care descifrezi al cui ambasador este. Șocul e
puternic pentru că, in fapt, atunci iți dai seama că de tine e
vorba. Exact ca in tabloul lui Holbein: ambasadorii morții pe tine
te privesc, despre moartea ta e vorba, despre efemeritatea vieții
tale e vorba, despre cât trecătoare sunt cele ale vieții tale
lumești.
CONSTANTIN
STAN (n. 28 iulie
1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a
Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru
romanul “Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,
Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu
Mare, revista “Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism
cultural.
Este prezent de la primul numar,
saptamânal, cu rubrica “Reportaj”, in “Ziarul de
Duminica”.
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.