Celebrul tablou «Ambasadorii» al lui Hans Holbrein a fost privit, evaluat și integrat cel mai adesea figurativului, fiind considerat o realizare remarcabila a portretisticii. Doi impozanți bărbați, cu o bogată și elegantă vestimentație, având in mâini ceva ce par a fi insemnele celor ce vestesc, ce aduc importante vești, te privesc, pe tine, cel din fața picturii, cu semeție. Interiorul,/sala/biroul/reședința este și el imbelșugat și elegant. Intregul impune solemnitate. Multă vreme unii cercetători, specialiști in artele plastice, au integrat pictura lui Holbein in fantastic fără a produce alte argumente decât stranietatea pe care, de fapt, o resimți in fața sa. Desigur, sunt multe obiecte ce induc ideea unui mesaj ascuns pe care Holbein vrea să ni-l transmită, dincolo de portretele celor două personaje reale la 1533 când a fost pictat tabloul. Lăuta cu o coardă ruptă (simbolizând prin asta frângerea, cântecul intrerupt, deci, moartea), instrumentele astronomice (cele ce, nu-i așa, măsoară timpul, mișcarea astrelor care decid destinul oamenilor), globul terestru, cartea deschisă, crucifixul, pumnalul pe care unul dintre cei doi il ține in mână se așază intr-o ordine probabil indelung chibzuită, in planuri distincte și fără indoială simbolice. Fiecare element al tabloului este pictat cu o minuțiozitate aproape de pedanterie, intr-o practică a mimesis-ului, o dominantă a vechii arte clasice grecești. De aceea, este și mai straniu obiectul ce se află intre cele două personaje complementare (semeț, bogat, indrăzneț unul, smerit, sobru, modest celălalt), un obiect alungit, sclipitor și fără corespondent in realitate. Pur și simplu, nu-l recunoaștem ca fiind din universul nostru domestic. Deși depărtate, cele două personaje sunt imperceptibil legate prin acest straniu obiect. Abia privit din dreapta, de la 3-4 metri distanță și de undeva de pe un piedestal, obiectul ni se va arăta ce este el cu adevărat – un craniu omenesc. De aici, interpretările sunt -și au fost – nenumărate. In opinia mea, Holbein ne trimite niște mesageri – «amabasadori» – ai morții spre a ne aminti că in tot ce se află in jurul nostru, dar și in ce simbolizează ele, se află vanitatea și că totul este guvernat de moarte, că leagă smeritul și orgoliosul, bogatul și săracul, indrăznețil și umilul, războinicul și cărturarul. Dar cred că mai putem descifra in parabola lui Holbein un indemn de a-i privi pe cei din jurul nostru. Vrea să ne spună că există o distanță și un unghi de la care trebuie să-i privim spre a descifra ce mesaj ne aduc. Fiecare poartă in el, cu el un astfel de mesaj pe care-l deformează (anamorfotic) asemenea ambasadorilor lui Hans Holbein. Așa cum nici marele artist un a lăsat niciun reper al distanței sau unghiului exact din care trebuie să-i cercetăm pictura, tot astfel niciun om un ne va da un reper care să ne ghideze in devoalarea semnului pe care ni-l trimite. In plus, dacă tabloul lui Holbein e până la urmă static și, deci, el poate fi cercetat dându-i ocol, apropiindu-te sau depărtându-te, de sub el ori de deasupra centrului optic, cel de lângă tine este mobil, in mișcare și deseori asemenea Lunii: mișcându-se odată cu tine spre a nu-i putea vedea niciodată cealaltă față. Și, totuși, există un moment cand găsești distanța, unghiul și lumina in care descifrezi al cui ambasador este. Șocul e puternic pentru că, in fapt, atunci iți dai seama că de tine e vorba. Exact ca in tabloul lui Holbein: ambasadorii morții pe tine te privesc, despre moartea ta e vorba, despre efemeritatea vieții tale e vorba, despre cât trecătoare sunt cele ale vieții tale lumești. CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural. Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica “Reportaj”, in “Ziarul de Duminica”.

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.