In orice moment crucial al istoriei apare o femeie care este motorul, punctul de pornire, pretextul. Firi in același timp pozitive, legate prin miracolul nașterii de viața care trebuie continuată, slujită, apărată cu orice preț, dar și iconoclaste, sfidând legea și ordinea, adesea strâmte și ipocrite, ele nu se adaptează lumii in care trăiesc, ci vor ca lumea să se adapteze dorințelor, patimilor, trebuințelor sau, uneori, ambițiilor lor. Provoacă adesea revoluțiile, lăsându-i mai apoi pe bărbați să le infăptuiască. Cuvântul lor de ordine nu este prudența și nici diplomația. Marile femei ale istoriei sunt adesea văzute ca maestre ale intrigilor de plapumă, ceea ce nu este intrutotul adevărat. Ele și-au exercitat influența public, au sfidat adesea puternicii bărbați ai zilei.

    Mai mereu in istorie, marile idei, novatoare până la a zgudui din temelii, au fost slujite in principal de cauze mici. De la Cleopatra la Elena, mama impăratului Constantin, de la Gala Placida la Anne Boleyn, de la Josefina la Eva Braun, femeile care au dat alt curs istoriei, direct sau prin influența lor covârșitoare, nu și-au propus explicit asta. Ele au modificat lumea doar in acord cu ceea iși doreau ele de la ea. Anne Boleyn are tot atâta notorietate in istorie ca și soțul său, Henric al VIII-lea. Ceea ce fascinează insă este viața sa și mai putin rolul covârșitor pe care l-a avut in istoria Angliei. Povestea vieții ei este țesută pe canavaua istoriei unei Europe aflate intr-o permanentă conflictualitate și instabilitate. Marile puteri – Franța, Spania, Anglia – duc o luptă crâncenă pentru supremație și expansiune. Alianțele se fac și se desfac rapid, iar victimele colaterale ale acestor interese politice sunt oamenii care au fost agenții respectivelor alianțe. Cum cel mai adesea o alianță era consfințită printr-un contract matrimonial, primele lovite erau femeile. Căsătorite peste voința lor, ca parte a unui tratat, ele erau repudiate odată cu denunțarea tratatului. Este și cazul Caterinei de Aragon, pe care Henric al VIII-lea o ia de soție spre a continua alianța cu Spania, din postura de văduvă a fratelui său. Dar de care va vrea să scape atunci când jocurile politice ii vor dicta alte alianțe. I se atribuie Annei un rol malefic in această decizie a lui Henric, dar, dincolo de romanțioasele povești puse in circulație (alături de excepționalul serial HBO “Dinastia Tudorilor”, publicul mai are acum la dispoziție și un roman ce-a făcut mare vâlvă, semnat de Philippa Gregory – “Surorile Boleyn”, Polirom, 2008), trebuie să ne raportăm la realitățile istorice ale inceputului de secol XVI. Sigur, Anne nu este străină de hotărârile lui Henric. Născută și educată in Franța intr-o familie dispusă să jertfească orice pentru a se menține in grațiile suveranului, cu un tată abil negociator, cunoscător de multe limbi, meșter in intrigi de curte, așa cum sunt toți nobilii la acea vreme, Anne invață arta flirtului și a seducției, dar și artele adevărate. Este o frumusețe atipică a vremii: mai curând slabă decât cu forme rubiconde (care erau la modă), brunetă (și nu blondă, după tipar), cu ochi fascinanți: negri și foarte mari. Este adusă la curtea regelui Henric cu scop precis: să ia locul surorii sale Mary, căzută in dizgrație, in inima și in patul suveranului, pentru ca familia Boleyn să iși mențină puterea și privilegiile. Anne iși dorește mai mult de-atât: vrea să fie regină. Ii stau in cale căsătoria lui Henric cu Caterina de Aragon, un rege duplicitar al Franței și Papalitatea. Papa se opune cu inverșunare noului mariaj, refuză să declare nulă căsătoria cu Caterina. Arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Cranmer, este artizanul nu numai al noii căsătorii, dar și al unei revoluții in Europa: ruperea bisericii Angliei de Papă. Legea Supremației, votată in Parlament, il așază pe rege și ca șef al bisericii. Mănăstirile, abațiile sunt denunțate ca locuri ale lăcomiei, desfrâului, nesupunerii. Puterea lor absolută, sprijinită de puterea absolută a Papalității, se prăbușește. Incepe procesul adânc al laicizării puterii, instituțiilor, vieții. Se produce o iluminare. Slujbele se vor ține in limba poporului și nu in cea a elitelor bisericești, ca semn al apropierii fiecăruia de Dumnezeu nu numai prin interpușii unșilor Domnului. Chiar dacă a susținut din plin noua biserică, intervenind direct spre a fi numiți episcopi aderenți ai săi, nici unul nu o va susține in procesul in care este acuzată de adulter, trădare și legături incestuoase. La numai trei ani de la incoronare, Anne Boleyn sfârșește pe eșafod, la 19 mai 1536, după ce mai inainte patru dintre presupușii amanți fuseseră și ei decapitați, inclusiv fratele său. Murea spre a deveni legendă. Fascinează și este subiectul multor opere de artă, dar mai ales obiectul iubirii și adorației oamenilor. Dovezile adulterului și trădării nu se regăsesc azi in documente. Au fost distruse ori nu au existat. Anglia va cunoaște sub domnia fiicei sale, Elisabeta, una dintre cele mai infloritoare epoci, care a făcut posibilă apariția geniului lui Shakespeare.
Subiecte #Anne Boleyn#istoria Angliei