Lucian Blaga spunea că există două lucruri pe care nu le simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria. Aș mai adăuga un al treilea – cultura. Fostul meu coleg de la Jurnalism, Arie Matache, Dumnezeu să-l odihnească, nu obosea să le repete studenților: “Măi, copii, fără Goethe, am fi numai biologie”.
Fără cultură, omul ar fi, intr-adevăr, numai biologie. Asemenea aerului și istoriei, nu simțim cultura decât in absentia. Suntem ceea ce suntem grație modelării noastre in formele culturii lumii. Propozițiile de mai sus sunt niște truisme atâta vreme cât lumea funcționează normal. Le descoperim sensuri adânci, existențiale, devin probleme de supraviețuire, libertate și umanism atunci când vremurile o iau razna și omul este redus la funcțiile sale vitale, interzicându-i-se dimensiunea spirituală. Parcă lui Goebbels, ideologul lui Hitler, i se atribuia această monstruozitate: “Când aud cuvântul cultură, imi vine să pun mâna pe pistol”. Cu toate că și Hitler, si Goebbels sunt numai amintiri urâte, spiritul lor malefic a supraviețuit, ba tinde chiar să devină o modă a timpurilor noastre, pentru că multe atitudini, comportamente sau judecăți sunt consecințe ale acestui tip de gândire. Inlocuirea culturii cu divertismentul, spectacularizarea –și, deci, superficializarea – oricărui act cultural este partea cea mai vizibilă. Așezarea culturii pe ultimul loc pe lista preocupărilor guvernanților, reducerea până la dispariție a dimensiunii culturale din actul educațional (fie că acesta se produce in familii, fie că se exercită in instituții) sunt mai puțin resimțite acum, dar vor deveni dramatice, in opinia mea, peste câțiva ani.
Grav este că de la catedră – de la o catedră universitară – cineva teoretizează – și de pe poziția sa impune – un mod de a gândi goebbelsian, neobosind a le repeta studenților: “Nu aveți nevoie de cultură, aici trebuie să invățați să vă faceți bine meseria”. Stau și mă intreb dacă o meserie, oricare ar fi ea pe lumea asta, se poate practica bine in absența unui sistem de valori, in absența unui sistem moral sau in absența unui orizont umanist. Intrebarea nu este retorică pentru că există grupuri umane –din păcate din ce in ce mai mari – care nu resimt deloc nevoia culturii. Educați in spiritul maximei eficientizări, ei fac din filosofia indepărtării a tot ceea ce le poate complica viața un concept existențial. Repet vorbele unui american, Craig Czury, pe care l-am cunoscut la Festivalul “Zile si Nopti de Literatura” de la Neptun: “Milioane de americani trăiesc fericiți, impăcați fără să fi citit o carte in viața lor”. Si chiar fără să simtă nevoia de a citi o carte, aș mai adăuga.
Când ești agent de vânzări, vânzător de pantofi sau nu știu ce manager la nu știu ce firmă, când nu ai slujbă sau ai mai multe, pe rând sau concomitent, viața ta se poate consuma intre plata facturilor, job, familie și “grătarul” de weekend ca suprem mod de relaxare. Plus, evident, televizorul pe post de divertisment, alungarea plictiselii, mijloc de informare, somnifer sau refuzul de a vorbi cu nevasta. Când te pregătești să descrii lumea pentru ca ceilalți să o ințeleagă – adică atunci când te pregătești să devii jurnalist -, cultura este parte a meseriei tale. Sigur că domnul de la Jurnalism, cu visuri ratate in cultură, poate fi ros de invidia omenească față de foștii săi colegi și de la inălțimea funcției administrative privește cultura cu dispreț. In calitatea sa de funcționar public – adică de profesor plătit din banii contribuabililor români -, atitudinea poate fi inclusă la un anume tip de corupție practicat de altfel pe scară largă și in licee sau in școlile generale: corupția morală. Probabil că in zidurile fostei academii “Ștefan Gheorghiu” au rămas impregnate nu numai sentimente, ci și ideologii. Ce să ințeleagă un tânăr al zilelor noastre din insistența cu care un profesor il indepărtează de cultură? Ceea ce este de ințeles: cultura este o pierdere de vreme, ceva inutil omului. Decât să se ocupe de așa ceva, mai bine să lustruiască pe dinafară cele bălmăjite la cursurile adesea fără noimă. Pentru că altfel ar deschide ochii și și-ar pune intrebări. Or, dușmanii culturii tocmai asta nu doresc: ca lumea să fie pricepută in raport cu valorile, nu cu funcțiile administrative sau cu diverse sloganuri. Pus de invățătoare să spună o propoziție, Bulă a zis: “Pisica mea a fătat 6 pisoi comuniști”. La inspecția școlară, crezând că a dat lovitura cu o asemenea propoziție partinică și angajată, tovarășa l-a pus pe Bulă să o zică din nou. Numai că Bulă a avut o altă versiune: “Pisica mea a fătat patru pisoi comuniști”. “Păi cum, Bulă, datat trecută mi-ai spus șase”. “Da, tovarășa, da’ intre timp doi au făcut ochi”.
Asta e: cultura iți deschide ochii și nu mai poți fi comunist!
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica “Reportaj”, in “Ziarul de Duminica”.
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.