Intr-o duminică toridă, am pornit dintr-un București sufocat in propria lipsă de reacție (nici măcar alegerile europarlamentare nu-l făcuseră să i se miște sângele in vene mai repede) să văd o premieră la Craiova. Prietenul Nicolae Coande inistase și imi vorbise entuziasmat despre ceea ce avea să se petreacă la Teatrul Național din Craiova. Intr-o microbuz cu aer condiționat și intr-o atmosferă când mai amicală, când mai somnoroasă, am făcut drumul Craiovei in vreo trei ceasuri, singurul eveniment notabil fiind la intrarea in oraș, când niște “organe” ne-au controlat, bănuiți fiind noi de “turism electoral”. Cei câțiva vigilenți polițiști au priceput cam greu că te poți deplasa de la București la Craiova doar așa, de-un moft, adică să vezi o piesă de teatru!

    Gazdă desăvârșită, Mircea Cornișteanu, directorul general al teatrului, ne primește in biroul său și ne spune o parte a poveștii spectacolului “Odysseia” in regia lui Tim Carroll. Povestea unui spectacol, in general a unui fapt artistic, pare să facă parte in ultima vreme chiar din opera propriu-zisă. Este și aceasta o cale de acces către operă și in același timp un mod de promovare și de sporire a atractivității. Așadar, vom vedea un spectacol care poate avea cam 1.500 de variante, in fiecare seară a reprezentației putând fi altceva. Faptul ii supune pe actori la o probă de rezistență nu numai fizică ci și spirituală pentru că sunt obligați să improvizeze in funcție de ceea ce un spectator extrage din urnă fixând cadrul, modalitatea, contextul in care se va expune viitoarea secvență. Au fost selectați la casting 23 de actori, au rămas 13, pe scenă vor fi 11, șase băieți și 5 fete. Toți tineri. Fiecare dintre ei va spune unul din cele 24 de cânturi ale “Odiseei” lui Homer. Repetițiile au fost dure și profesioniste. Tim Carroll și-a inceput cariera cu English Shakespeare Company, iar acum este director asociat al “Shakespeare’s Globe”, in Londra, punând in scenă un repertoriu preponderent clasic, ca să zic așa, atât in Anglia cât și in Ungaria sau in Statele Unite ale Americii. A adus la Craiova genul de rigurozitate britanică in a pregăti un spectacol (repetițiile incepeau fix la 10 se terminau fix la 14, incepeau fix la 18 se terminau fix la 21), o rigurozitate insă care lasă loc destul creativității actorului. După punerea in temă, am coborât in sală. In timp ce spectatorii incă se adunau, trupa de actori și-a inceput “incălzirea” sub ochii lor pentru că demult convenția cortinei care delimitează cele două lumi (ficționale, adică scena, și reală, sala și publicul) a fost depășită. Recuzita actoricească, cercuri, sulițe și măști, ne cam indică despre ce este vorba. Apoi, ni se explică modul de funcționare: vom fi responsabili de ceea ce vedem. Cele 24 de cânturi nu vor fi modificate și nici cronologia intâmplărilor care il duc, cu greu și cu incercări, pe Ulise spre casă nu vor fi modificate. In schimb, prin jocul sorții, in fiecare seară, fiecare cânt va fi expus, supus, jucat, relaționat cu altceva. Vă inscriu câteva dintre impunerile trase din urnă: “Jucați cântul acolo unde cad cercurile”, “Spune cântul cu ajutorul unei singure imagini”, “Cere publicului să spună o poveste in pauză despre intoarcerea acasă”, “Folosiți pânza”, “Ce mi s-a intâmplat mie”, “Povestește cântul in 60 de secunde”, “Cineva din public să-l joace pe Odisseu”, “Poveste despre infidelitate”, “Cântă acest cânt”, “Ce nu ințeleg din Odiseea”. “Teatru radiofonic” etc. Acest joc al intâmplării – și al includerii in textul de bază a improvizației, dar și a realului imediat – vrea să ne facă mai clar mesajul de la care a pornit regizorul: fiecare dintre noi suntem Ulise și fiecare dintre noi avem propria călătorie spre acasă. Ulise/ Odiseu poartă mereu mască (pe parcursul spectacolului) și poate fi jucat de oricare dintre noi (prin aducerea cuiva din sală pe scenă). Intre poveste și realitate granițele sunt fluide, pentru că perenă este semnificația poveștii. Recunosc că pe cei mai mulți dintre tinerii actori din specatcol nu-i știu. Cum și rolurile sunt multiple și in parte interșanjabile, mi-a fost greu și să-i urmăresc cu caietul de sală in mână spre a-i identifica. De aceea, chiar dacă jocul lor suportă diferențieri, ii voi nominaliza așa cum sunt trecuți in distribuție: Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Cătălin Băicuș, Gina Călinoiu, Ștefan Cepoi, Iulia Colan, George-Albert Costea, Anca Dinu, Vlad Drăgulescu, Romanița Ionescu, Angel Rababoc. Și voi face tot o apreciere globală: cum este un spectacol care se bazează pe grup, se vede că reprezintă un grup bine sudat, sprijinindu-se in momentele dificile și că tinerilor actori le face mare plăcere să joace. Per total, un sepctacol agreabil, despre care s-ar mai putea spune multe. Nu mi-am propus să scriu o cronică teatrală, ci doar câteva insemnări despre o duminică petrecută la Craiova, la Teatrul Național. Nu am regretat plecarea din București. A fost deconectant.
Subiecte #bucuresti#calatorie#craiova#Mircea Cornișteanu