Orice s-ar spune, campaniile electorale mioritice au farmecul lor, mai ales în localitățile mici, botezate “orașe” și la sate, adică la viitoarele tot “orașe”. Peisajul urban/ rural anost se învioreză brusc de la zâmbetul de pe chipul unor necunoscuți ale căror poze sunt lipite pe toate gardurile. Desigur, locuitorii acelor localități nu le-au văzut în viața lor, în carne și oase, pe personajele din afișe, în schimb nici n-o să le vadă vreodată. Dar ce contează acest mic detaliu când, dacă stai cuminte la poartă sau aștepți cu răbdare la birt, ai toate șansele să primești, ca din partea omului din poză, fie un pix, fie o bască, fie o pereche de galoși sau o pungă, sau un maieu sau o altceva inscripționat cu o siglă și cu niște inițiale despre care nimeni din partea locului nu știe ce înseamnă.
“Ăștia ne-a dat, uite, și când ne-a dat ne-a mai și promis că dacă se alege ei o să șteargă toate datoriile din caietul de la cârciumă și-o să ne-o dea nouă, celor mulți, cu tot ce s-o găsi în ea, că noi am dus greul și aicea ne-am lăsat alocațiile lu’ ăia micii. Și șomaju’ tot acolo l-am lăsat, noroc că nu-l mai luăm, că tot acolo îl dădeam, la nesătulul de privatizat, de cârciumar, de hoț.
Când a venit de ne-a dat pixu’ (din ăla fain, cu arc), ne-a mai zis și că o să ne dea la fiecare, a doua zi după votare, câte o bancnotă de 137 de lei din care o să facă ei imediat ce se alege. Iar la fiecare copil o să dea și la ei câte o bancnotă de 72 de lei, să aibă de rechizite, chiar dacă ei nu mai are nevoie de rechizite că taman ce le-a dat pixu’. Și ne-a mai zis că la familiile care are bătrâni (pe pământ, nu în gând) o să le dea și câte două kile de arpacaș de boșorog și două scânduri gata scrise cu numele la fiecare bătrân de le poți folosi ca rafturi până ce le-o veni vremea să le pui cruciș.
Și ne-a mai zis că și stadion ne face, cu dozatoare de bere nocturne, că chiar dacă nu avem echipă de fotbal, o să ținem pe el procesele lu’ chiaburii care ne-a jecmănit, adică primul o să-l judecăm pe cârciumarul, pe banditul de hoț privatizat.
Și-o să-i ierte și pe ăia care, de nevoie, de lipsuri și de sărăcie au mai necinstit câte-o capră, că foamea te îndeamnă și nu te poți abține, când devine cazul de tentație, mai ales atunci când suferi ca un câine că iar ți-a luat toți banii cârciumaru’ de hoț ce e, privatizatu’ naibii de bandit.
Și lu’ șefu’ de post care ne-a asuprit o să-i ia mașina și-o să-i dea bicicletă cu girofar, să vadă și el cum e să te lupți cu nevoile și mașina lui o să ne-o dea nouă, câte o săptămână la fiecare familie și nici carnet n-o să ne mai trebuie că o să conducem cu buletinu’, așa cum se dădea creditele și pe nevasta cârciumarului de hoț bandit privatizat o să ne-o dea tot nouă, pe tabel, mașina în săptămânile cu soț și femeia în alea fără soț să ne muncească în gospodărie ca compensație la jaful lui hoțu’ de bărbat’su și ca să nu ne mai pierdem mințile cu caprele și alte mioare, că e și ele suflete și suferă în sufletul lor.
Și dacă iese ei a zis că ne mai aduce și-un cabinet cu doctor oftalmolog, să ne puie la toți dinții care ne-a căzut de la țuica modificată genetic de hoțu’ de cârciumar, privatizatu’ naibii de bandit care ne-a otrăvit.
Asta o să facă când s-o alege. Acu’ mai pune o sută de tărie și trece-o pă caiet, hoțule, că ai zilele numărate!”