De fapt, Guy vrea să aibă
conștiința impăcată, explicându-se și cerând clemență. El vrea să
pornească in noua sa viață senin și fără obligații morale, deci
fără resentimente din partea fostelor iubite.
Sam este iubita din colegiu. Doi
ani de iubire, doi ani de jurăminte și promisiuni sfârșiți abrupt:
balul de absolvire il află pe Guy alături de altcineva. In momentul
reintâlnirii lor – după 15 ani -, Sam e măritată cu un banal
manager de magazin (așa crede Guy) si are un copil, dar lovitura
primită atunci, in adolescență, doare incă – și doare al naibii de
tare.
Tyler a fost iubirea de gen
sportiv: fata veselă, dezinhibată, cu umor, gata și la reintâlnirea
lor să mai facă o partidă de amor, dar care nici ea nu poate uita
cearceafurile de numere de telefon la care suna Guy și pe care ea
le vedea pe factura ei.
Cu Lindsay, profesoară
universitară, ceva mai coaptă decât Guy, relația a căpătat turnura
unui scandal amoros, pentru că s-a petrecut la universitatea unde
amândoi predau și la care mai preda și soțul femeii. Guy a
dispărut, Lindsay a rămas să suporte blamul, bârfa, disprețul celor
din jur și bunătatea soțului.
Bobby ii reproșează că el se
simțea atras de sora ei geamănă, Billy, deși “ințelegi, eram
identice”., și nu poate fi deloc convinsă că ea a fost iubirea
vieții lui, că pe ea o iubește și-acum și o poate mărturisi chiar
dacă e in pragul căsătoriei.
Reggie a așteptat 15 ani să se
mărite cu el. Avea 12 ani, 11 precizează ea, pentru că se intâmpla
inainte de miezul nopții, când, la aniversarea ei, el a sărutat-o
și i-a pus mâna pe fund. Atunci, in noaptea aceea, ea nu a mai fost
niciodată fetiță asemenea colegelor ei de școală.
Piesa lui Neil LaBute “Niste
fete” – alte două, “BASH” și “The Shape of Things”, i se joacă la
Teatrul Act de mai multă vreme – este antrenantă, are replică bună,
umor și fulgurații de dramă. Nu iși propune abordări abisale (deși
parcă povestea lui Reggie merita să fie un subiect in sine).
Mesajul este unul clar și comun: femeile percep diferit și mai grav
relațiile decât bărbații, fiind marcate profund, până la
imposibilitatea de a uita și de a-și reprima durerea, de ceea ce
bărbaților li se par a fi simple intâmplări ale vieții. Femeile
pornesc intr-o relație cu gândul că va fi eternă și frumoasă. A fi
părăsite, a nu mai fi iubite – fără niciun motiv palpabil –
inseamnă un dezastru existențial, nu numai amoros, producând răni
adânci și resentimente pe măsură. Guy (care inseamnă ca substantiv
comun un tip, adică un bărbat ca orice bărbat) nu pricepe unde a
greșit și nici dacă a greșit: la 18 ani nu era pregătit pentru a-și
duce o viața ca bărbat insurat, alături de Sam, Tyler nu a dat
niciodată semn că vrea altceva decât o relație jovială, sportivă,
bazată in special pe nebuniile din pat, Lindasay nu era chiar o
copilă ca să nu știe la ce se expune având o relație extraconjugală
cu un coleg de catedră, Bobby poate cultiva competiția cu sora ei
geamănă doar in mintea ei, Reggie a perceput un sărut incert ca pe
unul amoros, sexual și ca pe un angajament pe viață. Neil LaBute
știe ca nu poți avea succes fără a face pe plac publicului feminin,
așa că piesa lui este o punere la zid a bărbatului superficial,
fricos ori laș care crede că viața este un șir de intâmplări,
relații, aventuri care nu lasă urme, sau oricum, nu lasă făgașuri
prea adânci. Personal, era gata-gata să mă induioșez de soarta
femeilor, niște ingerași cu aripioare venite dintr-o și trăind
intr-o lume a purității, a sentimentelor eterne, totdeauna părăsite
și niciodată părăsind, trădând, mințind, inșelând! Sau, atunci când
fac toate astea, sunt animate de abisuri existențiale, de adâncimi
pe care simpluții de bărbați nu le vor ințelege
niciodată.
Spectacolul “Niste fete” al
Teatrului “George Ciprian” din Buzău (văzut la Teatrul “Nottara”
din Bucuresti) este curat, neplictisitor (ceea ce in sine e o
performanță in zilele noastre), bine lucrat regizoral. Distribuția
are cap de afiș pe Catrinel Dumitrescu (rolul Lindsay venindu-i
perfect și făcându-l perfect) și pe Vlad Zamfirescu (bun, dar
oarecum neconectat la rol). Celelalte patru fete sunt tinere
actrițe aflate pe nivele diferite ale profesiei. Diana Cavallioti
(cunoscută și din filmele “Amintiri din epoca de aur”, “Restul e
tăcere” și “Cloroform”) reușește să transmită emoția și să-i dea
personajului o adâncime pe măsura singurei drame adevărate și
profunde trăite de cele cinci fete, iar Cristina Florea este
naturală și bine așezată in rolul de zvăpăiată, nonșalantă,
superficială care iși maschează adevăratele trăiri. Irina Velcescu
(Sam) pare a fi copleșită de diferența dintre vârsta sa și vârsta
personajului pe care il interpretează (o femeie la 33 de ani,
resemnată și infundată in grijile dar și bucuriile mici ale
căsniciei), in timp ce Andreea Vasile nu a găsit (ori poate
regizorul nu i-a găsit) tonul, expresivitatea care să ne dumirească
de ce ea a fost singura și adevărata iubire a lui Guy. Dar, una
peste alta, piesa ține in priză spectatorii (pe durata a aproape
două ore și jumătate), transmite căldura și emoția unui fapt
artistic care iși propune să semnaleze și nu să aprofundeze, adică
să râdem, să ne intrebăm și, eventual, să o luăm de la
capăt.
CONSTANTIN
STAN (n. 28 iulie
1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a
Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru
romanul “Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,
Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu
Mare, revista “Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism
cultural.
Este prezent de la primul numar,
saptamânal, cu rubrica “Reportaj”, in “Ziarul de
Duminica”.
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.