Intr-o formulă stabilizată de ceva timp, Serile de Poezie și
Muzică de la Muzeu iți oferă pentru un ceas și jumătate-două o gamă
de sentimente, unele contradictorii, de la tristețe la bucurie, de
la depresie la exaltare. Tristețea profundă că mulți, prea mulți
prieteni s-au grăbit să plece intr-o altă lume, nu știu dacă
neapărat mai bună, dar poate mai puțin violentă, mai puțin
dezumanizată, mai puțin murdară decât cea lăsată nouă, tristețea că
ii uităm prea repede și că, luați cu grijile noastre de fiecare zi,
nu ne putem rupe de ele spre a le da din timpul nostru un ceas lor
– care nu au mai avut timp, bucurie că, totuși, mai există oameni
care cred in prietenie și nu in cunoștințele pasagere. Nu vin mulți
la aceste seri. Dar Cafeneaua nu este nici dezolant de goală. Aș
spune că vin exact câți trebuie spre a crea o atmosferă caldă, in
care granițele dintre viață și literatură se permeabilizează.
Exiști in interiorul lumii poetice, iar această trăire te purifică,
aproape te dematerializează.
La 1 octombrie, Ion (Nino) Stratan ar fi implinit 54 de ani.
La 19 octombrie, se implinesc patru ani de la dispariția sa. A
trăit fix o jumătate de secol. Puțin pentru o viață de om,
suficient pentru a-și face o viață plină de poet. In grupul
lunediștilor, a fost o figură aparte, imbinând ludicul cu amarul,
pe Caragiale cu Nichita Stănescu, revolta cu resemnarea, viața cu
poezia și moartea. Iconoclast, incomod pentru autoritățile
comuniste, a publicat puțin inainte de 1990. Prezent in volumul
colectiv “Aer cu diamante”, alături de Mircea Cărtărescu, Florin
Iaru și Traian T. Coșovei, mai reușește doar cu un volum să spargă
barierele ce i se puneau mereu și mereu in cale – “Cinci cântece
pentru eroii civilizatori” (1983). După 1990, intr-o frenezie
vecină cu disperarea că timpul nu va avea răbdare cu el, publică 13
volume, consolidând ceea ce de fapt se arătase a fi incă de la
primele volume: un poet tragic, profund, bine individualizat
printre colegii săi de generație.
La reuniunea de la MNLR, Traian T. Coșovei l-a prezentat și
l-a evocat in felul său inconfundabil: bonom, prietenos, admirativ.
Se vede la Traian că are cultul prieteniei literare, că ii face
plăcere să pună in lumină talentul confraților, că un poem reușit
al unui autor ii produce o reală incântare. Se bucură de parcă l-ar
fi scris el insuși.
Ioana Crăciunescu a mers in spiritul ludicului lui Nino,
propunând jocul de-a “Ne iubim” intr-un colaj dulce și amar, comic
și tragic.
Imi place Vlad Ciobanu in această postură de comentator al
literaturii care combină talentul de povestitor cu spiritul
pătrunzător al observației.
Mircea Tiberian umple tot spațiul, fluidizează cuvintele in
sunete, interpretează fiecare text (respectul meu, Mircea, pentru
faptul că ii citești, profund, pe autorii ce urmează a fi
prezentați), discret și plin oferind chei noi de lectură. Maria
Răducanu este o voce și o prezență de acolo, din acel lirism
puternic și in șoaptă și in tânguire, și in mândrie și orgoliu, și
in modestie și supunere.
Iar pentru ca toate acestea să se intâmple, a fost nevoie de
Nino!
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este
licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii
Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul
“Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia
Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista
“Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica
“Reportaj”, in “Ziarul de Duminica”.
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.