Intr-o formulă dictată de criza prin care trecem, Festivalul “Zile și Nopți de Literatură” de la Neptun nu a fost prea păgubit in intensitatea culturală de numărul mai mic de participanți, dar nici nu cred că a sporit prea mult in calitate, păstrând, in privința comunicărilor, un nivel inconstant, ca și in anii trecuți. Respectivele comunicări au pendulat intre discursul avântat și local, accentul fiind pus pe caz, și delimitările generale intre politică și literatură, temă a acestei ediții. Remarcabile sunt cele ce țin de esența Festivalului: faptul că s-au găsit bani pentru a se desfășura, că s-au aflat banii nu numai pentru a păstra nivelul financiar al premiilor, dar s-au mai acordat și alte premii, serile de poezie și in general buna organizare.

  Dezbaterile din această a VIII-a ediție a Festivalului de la Neptun au propus ca temă “Literatura și politicul”. Temă generoasă și, ca orice temă și orice discuție, fără răspunsuri tranșante. “E mai bine să ne punem intrebări, zice Nicolae Manolescu, decât să aflăm răspunsuri.” In fapt, mai toată lumea s-a abătut de la subiect, insistându-se asupra relațiilor pe care literatura trebuie să le aibă cu politica. A fost multă amărăciune in multe dintre intervențiile participanților, amărăciune generată, in principal, de condițiile in care se manifestă azi scriitorul. “Nu știu dacă există și altfel de țări, dar in cele din care venim noi, cei de față, noțiunea de bază, revelația esențială, cuvântul principal este minciuna. Trăim in țări mincinoase, in țări de operetă. Această minciună este atât de exhaustivă și de intensă, incât e aproape și frumoasă” (Peter Esterhazy). “In teorie, arta trebuie să fie pură. Dar se vinde arta pură?” (Radu Voinescu). “In ultima vreme se observă o intrziune puternică a politicului in instituția premiului literar, astfel incât premiile devin previzibile, chiar și in cazul Nobel-ului” (Denisa Comănescu). “In politică, putem vorbi despre eficiență, nu despre morală” (Nichita Danilov). Au fost insă și voci optimiste, precum cea a lui Ion Mureșan – “Scriitorul este indreptățit, este obligat să intervină (in treburile cetății, n.n) pentru că scriitorul cunoaște bine omul, are capacitatea de a convinge și are prestanța dată de cărțile sale” – sau Nicolae Manolescu “Nu există nici o negociere in cărți cu politicul sau cu politicianul. Scriitorul nu negociază cu nimeni in opera lui”. Eu cred că ceea ce nu s-a observat a fost faptul că discursul literar și discursul politic sunt discursuri concurențiale, iar concurența lor pleacă de la acapararea puterii. Cum literatura nu poate ajunge niciodată la acapararea puterii in stat, să zicem, ea iși asumă rolul de a contracara discursul politic. Pentru că, pe de o parte, avem de a face cu un discurs care limitează, constrânge, dictează (in general in numele unui grup), discurs perceput ca restrictiv și castrator, normat și mincinos sau ascunzându-și cu abilitate adevăratele intenții și, pe de alta parte, cu un discurs al libertății care așază in centrul său omul, in microcosmosul ori macrocosmosul său, al relațiilor sale individuale, intime sau in cele cu istoria și puterea. Ambele tipuri de texte produc consecințe inăuntrul cititorului. Or, aici există concurențialitatea – cine acaparează conștiința cititorului? Dau cititorului un sens mai larg decât cel strict de om care citește, pentru că ideile se propagă, odată emanate de la un centru, și pe alte canale, creand un orizont comun de așteptări, frustrări, nemulțumiri. In acest sens, putem spune că bătălia se dă pentru cititori, pentru că ei sunt, in absolut, aceiași. Controlul pe care politica și-l dorește exercitat și asupra textelor neoficiale ne arată tocmai forța literaturii, a artei in general. Aceasta este percepută in permanență de către politic ca posibil factor perturbator, prin puterea de a-i submina poziția. A pune in circulație numai texte care să-i consolideze puterea este visul oricărei politici. De aceea, se poate vorbi, așa cum a făcut-o Radu Voinescu, despre ideologii maligne și ideologii benigne in operele literare, pentru că orice operă literară propune un ansamblu de idei și valori –o ideologie – pe placul puterii sau in contra puterii. In regimurile dictatoriale se vede cel mai bine acest lucru. Aș nuanța spunând că nu numai politicul in sine creează dictaturi, ci și politicile. Una dintre ele se manifestă azi pe deplin: politica profitului, care a adus cu sine inlocuirea artei cu divertismentul și comercialul. In acest caz, cele două inlocuiesc ceea ce in regimul poltic dictatorial se chema artă oficială. In consecință, versurile acestea ar putea fi in curând interzise: “Am fost o familie obișnuită, am fost/ și eu un copil obișnuit, ai mei/ – nu mulți, dar devotați – au făcut o/ barieră de morți in calea/ dispariției mele, am crescut astfel liniștit, am/ rămas in viață. / pot povesti” (Augustin Frățilă).
Subiecte #Festivalul "Zile și Nopți de Literatură"#literatura#Neptun#politica