Creditul ipotecar! Cine-l are, sigur simte criza economica pe
propria piele. Contracte semnate acum doi ani care sunau foarte
bine pe hartie, au ajuns piatra de moara agatata de gatul
romanului. Dobanzi, coeficienti de revizuire a ratei, comisioane,
un curs valutar dezavantajos si salarii mai mici. Toate dau acum o
lectie pentru viitor.
Iata cat de afectati sunt in Europa Centrala si de Est oamenii
care s-au indatorat la banca, si la ce masuri anticriza s-au gandit
guvernele si bancile.
Cifrele publicate de Banca Mondiala ne dau fiori: 7,4 la suta
dintre romani traiesc in saracie lucie, iar gradul de saracie este
asteptat sa creasca in mediul urban cu 40 la suta in acest an. Cel
mai rau se descurca cei care au credite. Mii de romani s-au
imprumutat in euro si franci elvetieni, fara sa-si imagineze
vreodata ca rata lor va creste mai mare decat salariul. Mai punem
la socoteala si nota 1,3 data masurilor anticriza aplicate in
Romania si… am putea crede ca o ducem cel mai rau dintre toate
popoarele din regiune. Adevarul este ca suntem undeva pe la mijloc.
Intre polonezii care s-au imprumutat in zloti si nu le-au crescut
dobanzile, cehii care nu s-au inhamat la rate mai mari de 40 la
suta din venit si unguri, care s-au imprumutat cu nemiluita, iar
acum bancile ii evacueaza din casele ipotecate.
Am fost noi prea lacomi, au fost bancile prea avide si prea
perfide cu promotiile lor inselatoare? Au fost bancherii mai blanzi
cu polonezii, cehii, sau ungurii? Se descurca ei mai bine decat noi
cu povara unui credit ipotecar cand cursul euro o ia razna iar
somajul a devenit realitate? Si mai ales, au vreun rost masurile
anticriza luate de guverne?
In Polonia, un tanar cu un serviciu in domeniul bancar, cam
nesigur, dar cu un salariu ceva mai bunicel decat l-ar fi avut in
Romania, isi face planuri de viitor. Lukasz se insoara, ca sa-si
poata lua un apartament, cu credit ipotecar. Si in Polonia exista
programul prima casa, doar ca functioneaza un pic diferit, aici
statul iti plateste timp de 8 ani jumatate din dobanda, sunt mii de
polonezi care deja si-au cumparat casele cu ajutorul statului.
Pachetul anti-criza al guvernului polonez ii ofera lui Lukasz o
sansa de nerefuzat: dobanda normala pe piata este cam 6-7 la suta,
dar guvernul acopera jumatate, deci platesti creditul cu o dobanda
de 3-4 procente. Si daca esti singur si ai cel putin un copil poti
si tu primi un asemenea credit, dar e mult mai greu sa te
incadrezi. Lukasz plateste 87.500 euro pe casa, asta ar insemna 450
eur, rata lunara, iar cu un credit cu ajutor guvernamental,
platesti la jumatate.
In Bucuresti, programul prima casa se dovedeste a fi o
brambureala. Romani din toata tara misuna pe scarile Fondului
National de Garantare furiosi, ingandurati. Toti au aceeasi
problema: si-au depus la banca dosarele pentru credite de ceva
vreme, dar… nu primesc raspuns. Toti au dat deja avansuri pentru
apartamentele la care viseaza si… se tem ca raman si fara avans,
si fara apartament, si fara credit. Cum nu mai au incredere nici in
banci, nici in stat, oamenii au venit sa verifice cu propriii ochi
daca actele lor au ajuns la fondul de garantare si ce se intampla
cu ele. Un exemplu: Dorin Dragan care tot asteapta sa ridice
contractul.
Oamenii sunt stransi cu usa, fiindca vanzatorii s-au saturat
sa astepte si se razgandesc. Adica scumpesc apartamentele! Cristian
e din Brasov. Din iunie tot depune acte care expira si se tot
speteste sa afle in ce stadiu e dosarul sau. A batut palma pe 32 de
mii de euro pentru doua camere, cu un vanzator care nu mai are
rabdare. Cristi este asistent medical, si, ca sa faca rost de
avans, a rezistat 6 luni in Irak, pe front!
In Varsovia, Lukasz se va muta peste 3 luni intr-un apartament
cu 3 camere. Va plati 230 de euro, rata lunara. In Romania, Dorin,
fericit castigator al unui credit garantat de stat, va plati exact
aceeasi rata lunara, dar pentru un apartament mult mai ieftin si nu
in capitala, ci in Alexandria. Dar chiar si fara dobanda
subventionata, polonezii platesc pentru creditele ipotecare, facute
in anii trecuti, dobanzi la care noi, romanii, nici nu visam!
Romanii n-au vazut in viata lor asemenea dobanzi mici. Inainte
de criza, cei care au reusit sa se imprumute in franci elvetieni cu
dobanda de 5 la suta erau fericiti, iar la ipotecarele in lei, cei
care platesc o dobanda de 10 la suta sunt bucurosi. Astazi, romanii
sunt fericiti daca statul le garanteaza prin programul prima casa o
dobanda de 5,2 la suta in euro, si una de 12-13 la suta in moneda
nationala, fiindca in ziua de azi, bancherii iti cer chiar si 20 la
suta dobanda.
Explicatia e foarte simpla: Polonia se imprumuta mai ieftin pe
pietele internationale, fiindca prezinta mai multa incredere decat
Romania. Pe de alta parte, noi avem cu totul 43 de banci, dar nu
toate lucreaza cu oamenii de rand, pe cand polonezii au 72 de banci
care acorda credite populatiei.
In Polonia, conditiile de creditare au fost intotdeauna dure.
De exemplu, pentru o rata de 240 de euro pe luna, trebuia sa
castigi pe putin 1000, pe cand noi, cu un salariu de 1000 de euro
pe luna, ne puteam incumeta, inainte de criza economica, la o rata
de 700 de euro. Fiindca normele bancare au permis romanilor sa se
indatoreze chiar si pana la 70 la suta din leafa. Nu si
polonezilor.
Asadar, polonezii nu s-au intins mai mult decat le-a ajuns
plapuma, si deci… nici nu le-a ajuns cutitul la os.
Devalorizarea valutelor din zona Europei centrale si de Est a
dat peste cap calculele celor care si-au ipotecat casele. Cel mai
tare s-a devalorizat, culmea, zlotul polonez. Dar nicaieri in
Europa criza nu a ruinat atatia oameni ca-n Ungaria. Sute de mii de
maghiari care au luat credite ipotecare, fara sa le treaca prin cap
ca nu le vor mai putea plati. Intai s-a devalorizat moneda
elvetiana, apoi s-a depreciat
Forintul si, ca si cum n-ar fi fost de ajuns, dobanzile
aproape ca s-au dublat.
Ura fata de banci i-a unit pe maghiari, si – dupa model
American – au trecut la fapte: au infiintat asociatii de “aparatori
ai caselor”. Asa-zisii Home Defenders umbla cu jalba in protap pe
la banci, pe la guvern si parlament, incercand cu disperare sa
salveze vietile ipotecate. Alte 47de mii de familii care risca sa
ramana pe drumuri. Dar asta nu e tot, alti 100 de mii de
bun-platnici si-au pierdut de curand locul de munca din cauza
falimentelor si a concedierilor in masa. Nu-si vor mai putea plati
datoriile si casele lor vor fi scoase la licitatie. Datele oficiale
arata ca nivelul de trai a scazut in cazul a 500 de mii de oameni,
dintre care 300.000 sunt copii. De aceea, societatea civila din
Ungaria a cerut parlamentului sa se reuneasca de urgenta intr-o
sesiune speciala pentru a elabora o lege care sa-i apere pe oameni
in fata bancilor.
Si romanii sufera din cauza creditelor. Sunt peste 600.000 de
oameni care au intarziat mai mult de o luna plata ratelor, pentru
aproape 900.000 de credite. Multe dintre ele, ipotecare. Multe in
valuta.
“In anul 2007, in luna februarie, spune Radu Ghetia,
presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, am avut indraznala sa
spun ca, in opinia mea personala, nu ar trebui sa-i lasam pe romani
sa se imprumute in alta valuta decat in cea in care castiga. Toata
lumea a fost foarte suparata atunci, ca vreau sa blochez
creditarea. Iata ca, din pacate, viata mi-a dat dreptate.”
Asta au facut polonezii, in ciuda protestelor bancilor si ale
populatiei. Insa in Romania, criza economica a dat peste cap viata
oamenilor cu case ipotecate. Doamna Tudorache si-a cumparat anul
trecut, in plin boom imobiliar o garsoniera, la marginea
Bucurestiului. Cu vestitul credit in franci elvetieni. La
“aniversarea” primului an de datorie, banca i-a facut femeii cadou
o dobanda crescuta si, odata cu asta, vestea ca, de azi, rata e mai
mare decat salariul ei. Abia acum isi da seama cat o va costa biata
garsoniera cu creditul pe inca 5 ani.
Garsoniera a costat de fapt 77 de mii de euro. Fiindca nu mai
are de unde plati, femeia a cerut bancii macar sa renunte la unul
din comisioane.
Daca discuti la banca, ea iti propune o refinantare, dar
aceasta nu este solutia. “Inseamna o indatorire si mai mare,
precizeaza Radu Ghetia, esti scutit de plata unor rate la un anumit
moment, dar asta nu inseamna ca nu platesti pana la sfarsit toti
banii, inclusiv dobanzile aferente si un credit cu cat este pe un
termen mai lung, cu atat are dobanzi mai mari.”
Deocamdata, doamna Tudorache isi plateste datoria cu ajutorul
copiilor, dar nu stie ce surprize ii va aduce urmatoarea
“aniversare” a creditului. De bine de rau, la noi, in Romania,
deocamdata, bancile nu au nici un interes sa se apuce de
evacuari.
“Chiar daca bancile nu se grabesc in acest moment la executari
silite, mai spune Radu Ghetia, ele vor face executari silite,
atunci cand piata va avea o anume intensitate.”
Ca in Ungaria, unde bancile s-au repezit sa scoata la
licitatie casele restantierilor. Guvernul a intervenit in ajutorul
somerilor cu case ipotecate: garanteaza creditele, insa doar celor
care si-au pierdut serviciul din septembrie 2008 incoace, care n-au
avut pana atunci restante si care pot plati in continuare o suma
minima din rata – cam 36 de euro pe luna.
In timp ce ungurul incearca sa infranga bancile cu propriile
arme – cartile de credit – romanul adopta alta tactica: razboiul
psihologic. Scrie scrisori bancilor, cere formulele dupa care i se
calculeaza rata
Presedintele bancherilor romani recunoaste ca functionarii din
banci nu-si fac toti meseria cum trebuie si nu-si avertizeaza
clientii de adevaratele riscuri. Dar da vina si pe clienti, care nu
semneaza cu prea mare incredere: “Intamplarea adevarata si foarte
repetata este urmatoarea – clientul vine la banca si spune, vreau
un credit, va rog frumos, iar noi ii spunem, uite, trebuie sa
indepliniti urmatoarele conditii… da,da, da, spune clientul si
semneaza, iar dupa cateva luni de zile constata ca de fapt a semnat
ceva la care nu se astepta.”
Intr-adevar, Comisia Europeana a tras de urechi bancherii din
Romania ca nu sunt destul de transparenti cu clientii, dar
deocamdata degeaba.
Noroc cu criza care a mai taiat din lacomia noastra de a
cumpara si din lacomia bancilor de a vinde credite, dar ele sunt
aici ca sa faca profit, si abia asteapta sa o ia de la capat. Nu ne
ramane decat sa invatam din greselile noastre si ale altora, astfel
incat istoria sa nu se mai repete. Sau, dupa principiul nu fa ce
zice popa, fa ce face popa, cea mai buna solutie ar fi sa facem si
noi ca bancherii, adica sa nu ne imprumutam. Dar se poate?
Reportaj difuzat de Protv, in emisinea Romania, te iubesc! din 4 octombrie 2009