Zeci de clienți care au în derulare credite au intrat în conflict cu băncile lor, considerând că le sunt impuse marje prea mari față de indicatorii de referință de pe piețele monetare – Euribor pentru euro sau Robor pentru lei. Miza este obținerea unei reduceri a ratei lunare cu până la 50%.

Practic, clienții consideră că nu pot să beneficieze de nivelul scăzut al indicatorului Euribor (aflat în prezent la niveluri minime istorice, apropiate de 1% pe an) și să aibă rate mai mici de plată, deoarece băncile le impun marje ridicate. “Am contractat un credit de nevoi personale garantat cu ipotecă în euro pe 25 de ani în iunie 2008. Suma a fost de 20.000 de euro. Primul an am avut dobândă fixă promoțională de 7,4%, iar din al doilea am avut dobânda de referință internă a BCR plus 1,5 puncte. Practic, în momentul semnării contractului BCR avea marja 2,46% (7,4%, dobânda fixă, minus 4,94%, nivelul Euribor pentru șase luni de atunci – n. red.)”, scrie Gheorghe P. într-un e-mail adresat ZF.

El noteaz că în 2009 dobânda a urcat la 10,4% (calculată în funcție de dobânda internă a BCR și marja stabilită), astfel că banca avea o marjă peste nivelul Euribor, care coborâse atunci sub 1%, de peste 9%. Rata lunară de plată în primul an era de 168 de euro, dar a urcat din anul al doilea la 208 euro.
Aplicarea marjei de 2,4% peste Euribor ar con­duce acum la o do­bân­dă de 3,5% pe an, iar rata lunară ar fi de circa 120 de euro, adică o economie lunară de 88 de euro.
Tensiunile au început odată cu aplicarea unei or­donanțe de guvern din iunie care regle­men­tează condițiile de acor­dare a creditelor pentru con­sumatori și care obli­gă băncile să ofere fie dobânzi fixe, fie le­gate de un indicator independent, in­clusiv pentru clienții cu împrumuturi în derulare.
Bancherii spun însă că ordonanța vizează doar transparentizarea costu­ri­lor pentru credite, nu și modificarea costurilor. Termenul pentru trecerea la noua formulă de exprimare a dobânzii expiră în septembrie, bancherii având de re­vizuit aproape opt milioane de contracte.
Clienții nemulțumiți au creat blo­guri și portaluri pe internet care au zeci de utilizatori, printre băncile cele mai vizate în aceste discuții fiind BCR, dar și Volksbank.
“Am și eu un credit de nevoi perso­nale cu garanție imobiliară luat în martie 2008. Am dobândă 8,9% plus 1,5 puncte procentuale, adică 10,4%. Am primit și eu acea «ofertă» din partea băncii… primii cinci ani dobândă fixă 9,9%, asigurarea gratuită pe toată durata contractului, iar pentru următorii ani dobânda Euribor plus 7,5%. Nu sunt de acord cu așa ceva”, scrie o clientă a BCR din Botoșani în sec­țiunea de comentarii a portalului fi­nanciar www.conso.ro, unde s-au strâns 160 de postări la adresa băncii.
Ionuț Stanimir, șeful Departa­men­tului de Comunicare Externă la BCR, spu­ne că urmărește aceste discuții și că banca va încerca să intre în dialog cu clienții.
“Legea (Ordonanța de Guvern care reglementează creditele pentru con­sumatori, n. red.) este menită să transpa­rentizeze costurile unui împru­mut, nu să le micșoreze. Am primit răs­punsuri de la clienți: nu ne interesează. O să încercăm să intrăm în dialog cu ei și mai departe”, spune Stanimir. Ban­cherii interpretează textul Ordonanței în sensul că nu sunt obligați să opereze și o modificare a costurilor, ci doar exprimarea acestora după formulele prezentate. Spre exemplu, unele bănci au redenumit și comasat unele comi­sioane astfel încât să se conformeze structurii impuse de lege.
BCR a postat răspunsuri în care prezintă structura costurilor creditelor chiar pe forumurile de discuții online create de grupurile de clienți, cum este “creditbcr.ro”.
“Aplicarea OUG 50/2010 va aduce un plus de transparență, dar aplicarea ordonanței nu înseamnă automat și o ieftinire a cre­ditelor, având în ve­dere costurile reale la care se finanțează banca și pe care aceasta trebuie să și le acopere astfel în­cât să poată continua acti­vitatea de creditare a per­soa­nelor și com­paniilor”, arată răs­pun­sul pregătit de BCR la una din întrebările pe care le-a selectat de la clienți.
Unii bancheri spun că și graba cu care au fost obligați să treacă la im­plementarea ordo­nan­ței privind creditele de retail a condus la astfel de situații. Băn­cile trebuie să ajusteze toate con­trac­tele aflate în derulare – aproape opt milioane – până în septembrie.
“Clienții nu înțeleg ce li se întâmplă și este normal să apară astfel de reacții”, spune un bancher. Practic, clienții sunt puși acum în situația de a semna noi contracte de credit, fără să fi avut loc în prealabil o campanie de informare.

Costuri mai mari decât în oferta curentă
În oferta curentă, BCR vinde cre di te de nevoi personale cu garanții ipo tecare la o dobândă de 7,39% pe an, fixă în primii cinci ani. Ulterior dobân da se calculează în funcție de Euribor pentru șase luni (cu o valoare de 1,14% pe an în prezent), la care se adaugă o marjă de 6,25 puncte procentuale.

Stanimir consideră că este normal ca oferta pentru clienții noi să fie dife rită de cea pentru clienții deja existenți.

“Creditul nu este acordat acum, doar se face o conversie a prețului. Astăzi clientela este selectată altfel. Cel care vine din trecut vine din altă piață”, spune Stanimir.

Nivelul relativ ridicat al marjelor propuse în prezent de bancă se poate dovedi periculos în viitor, având în vedere că indicatorul Euribor se află în prezent aproape de minime istorice. Odată cu o eventuală creștere a indicatorului în anii următori, efortul financiar al clienților va crește, astfel că unii ar putea să ajungă în situația de a fi supraîndatorați.

Stanimir mai spune că banca le-a sugerat clienților să își refinanțeze creditele, mai ales că ordonanța de guvern a eliminat comisionul de ram bur sare anticipată, inclusiv pentru împrumuturile aflate în derulare.

Mulți clienți au descoperit însă că în condițiile actuale impuse de bănci, mult mai restrictive ca în trecut, nu se califică pentru un credit suficient de mare sau valoarea garanțiilor lor nu mai este acoperitoare.