PiaȚa local de IT este în continuare afectată de criza
financiară, iar dacă Guvernul nu va sprijini firmele din acest
domeniu, România ar putea ajunge dintr-un exportator de software un
importator de servicii IT, spun reprezentanții grupului EBS din
Cluj-Napoca, furnizor de soluții software și servicii de IT.
“Resimțim foarte dur situația din piața românească, cu scăderi
semnificative ale activităților, însă contrabalansăm acest fenomen
prin creșterea vânzărilor la export. Aproximativ 70% din
activitatea noastră se realizează pentru piața externă și nu vedem
șanse de revenire a pieței locale în următoarea perioadă de timp.
Per total, anul 2010 nu pare a fi mai bun decât anul anterior”, a
declarat pentru ZF Transilvania Daniel Metz, CEO al EBS
România.
În cursul anului trecut, profitul înregistrat de EBS a fost de 1,13
mil. euro, cu peste 22% mai mic decât cel obținut în anul
precedent, evoluția profitului fiind afectată atât de condițiile
dificile de pe piața ERP, cât și de investițiile derulate de
companie în direcția dezvoltării businessului SAP.
În vara anului 2009 EBS a realizat un parteneriat cu SAP România,
grupul clujean fiind astfel autorizat să comercializeze, să
implementeze și să asigure suportul pentru soluțiile ERP SAP, în
special pentru aplicația SAP Business All-in-One.
Pe segmentul BPO (Business Process Outsourcing), EBS dezvoltă
servicii payroll, precum și suport și mentenanță pentru sistemele
informatice. Pe piața externă EBS furnizează servicii de IT
outsourcing (Nearshore) și dezvoltă aplicații software la cerere.
Divizia de nearshore are în portofoliu clienți precum Lexware,
Haufe Medien, GIP, Hansalog, Cirquent/BMW, DCCS/Daimler, Annotext,
Meacon, Dornier, AOK, Bertelsmann, BASF.
Compania a încheiat recent un parteneriat cu divizia IT a
producătorului german de automobile Porsche AG, în vederea
dezvoltării unui proiect care are la bază tehnologiile SAP și Java.
Conducerea companiei clujene estimează o creștere cu 30% a cifrei
de afaceri în următorii trei ani, doar din colaborarea cu Porsche,
printre clienții EBS din domeniul auto numărându-se și firmele BMW,
Daimler sau Volkswagen.
Anul trecut EBS a realizat o cifră de afaceri de circa 6 mil. euro,
în ușoară creștere față anul precedent, iar pentru 2010 oficialii
companiei mizează pe vânzări totale de 6,2 mil. euro. În 2008
afacerile EBS au ajuns la aproximativ 5,8 mil. euro.
În primele cinci luni din acest an, EBS a realizat o cifră de
afaceri de peste 2,7 mil. euro, în creștere cu 10% față de aceeași
perioadă a anului precedent, și estimează că va finaliza primul
semestru din 2010 cu vânzări totale de circa 3,2 mil. euro.
“În momentul de față dispunem de 300 de angajați, însă ne propunem
ca în următorii 5 ani să ajungem la 1.500 de oameni. Considerăm că
ritmul de creștere al businessului nostru va fi mult mai accelerat
în următorii ani, ținând cont și de contractele noi încheiate în
ultimul timp”, a declarat Metz.
Conducerea companiei clujene a anunțat recent că intenționează să
angajeze până la finele anului 50 de oameni pentru centrele
software din Cluj-Napoca și Sibiu, după ce în primele luni din 2010
au fost angajate 30 de persoane. EBS are trei sedii în Cluj-Napoca
și filiale deschise la Sibiu și Brașov.
Business Hi-Tech
Resimțim dur scăderea pieței de IT, norocul nostru sunt contractele externe, spun clujenii de la EBS
Resimțim dur scăderea pieței de IT, norocul nostru sunt contractele externe, spun clujenii de la EBS