Ponderea medie a restanțelor la credite se apropie de 9% la nivelul întregii țări la sfârșitul lunii aprilie, cel mai ridicat nivel fiind înregistrat în Galați, unde ratele neplătite la timp reprezintă nu mai puțin de 15,5% din volumul total al împrumuturilor acordate populației și firmelor.

Volumul întârzierilor la plată la nivel național depășea 18 miliarde de lei (4,4 mld. euro) la sfârșitul lunii aprilie, nivel aproape dublu comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele BNR.

Alte județe unde clienții dau bătăi de cap bancherilor sunt Ialomița și Galați, unde ponderea ratelor restante urcă la 14,4 și respectiv 14,3% din totalul împrumuturilor. Și în Bistrița-Năsăud sumele neachitate la scadență ajunge la 13,3% din soldul creditelor.

“Creșterea mai rapidă a restanțelor în anumite județe se datorează șomajului mai ridicat, dar în multe zone a fost vorba de o chestiune de educație. Modelul social dintr-o anumită regiune s-a reflectat în comportamentul de plată al clienților. De exemplu, în Bistrița am asistat la un fenomen de masă în ceea ce ce privește creditele neperformante și nu pentru că oamenii nu mai puteau plăti, ci pentru că nu mai voiau să plătească”, comentează Gabriel Crețu, director de rețea și vânzări la OTP Bank.

Comportamentul de plată al clienților depinde foarte mult și de dezvoltarea economică a unei zone sau de nivelul de trai al locuitorilor. Ialomița și Bistrița sunt două dintre județele cu cele mai slabe economii, în timp ce Galați este un județ dependent de doar două ramuri industriale puternic afectate de criză în 2009 și în prima jumă­tate a lui 2010 – industria siderurgică și cea navală.

Spre exemplu, Produsul Intern Brut (PIB) realizat în Bistrița în 2010 a fost de numai 5,5 miliarde de lei, față de o medie națională de circa 12 miliarde de lei, arată datele Comisiei Naționale de Prognoză (CNP). Ialomița a avut un PIB de 4,6 miliarde de lei anul trecut.

La polul opus se situează județe precum Gorj, Dâmbovița sau Mehedinți, unde ponderea restanțelor se situează în jurul a 5-6% din totalul creditelor.

În Gorj, de exemplu, ponderea întârzierilor la plată în soldul finanțărilor acordate populației și firmelor este de 4,9%, aproape la jumătate comparativ cu media națională.

Bancherii spun că istoricul de plată acumulat în ultimii doi ani le permite în prezent să dezvolte modele de risc diferite pentru fiecare zonă geografică atunci când analizează o cerere de credit. Cu alte cuvinte, chiar dacă dau în continuare credite în aceste județe, cer garanții mai mari.

“Noi am adaptat scoringul și acesta are acum inclusiv o componentă regională, chiar dacă nu foarte puternică. Creditele noi, acordate în ultimul an, înregistrează însă o rată de default mult mai mică decât cele acordate înainte de criză”, mai spune Crețu.

După ce la începutul crizei creditele în lei înregistrau probleme mai mari, în ultimele luni au început să crească mai repede restanțele la valută.

Astfel, la sfârșitul lunii martie, valoarea restanțelor la creditele în valută era de echivalentul a 9,65 miliarde lei (2,36 mld. euro). Întârzierile la plata creditelor în lei ajungea în aceeași perioadă la mai puțin de 8,4 miliarde lei.