Francezul restauration stă la originea a două substantive românești cu sensuri și apartenențe stilistice diferite: restaurare și restaurație (româna are o mulțime de asemenea dublete: informare/ informație, comunicare/ comunicație etc.).

Restaurare, socotit de dicționarele românești infinitivul lung al lui restaura, fără trimitere la franceză (inferând astfel că ar fi fost creat în mod independent în română) este folosit îndeosebi cu sensul de “refacere a unei opere de artă, a unui monument de arhitectură etc.”. În ultimul deceniu, pe măsură ce folosirea computerelor personale s-a generalizat, restaurare a fost însă tot mai des folosit cu sensul din informatică: “readucerea în stare de funcțiune după o întrerupere accidentală” (“Configurația implementată de către IBM include un sistem performant de siguranță și restaurare a sistemului informatic în caz de dezastru…”, Adev. 22 XI). De data aceasta, influența care trebuie invocată fiind aceea a engl. restoration (point), suntem nevoiți să considerăm omonime (deci cuvinte diferite) pe restaurare cu sensul mai vechi, din limbajul culturii, și pe restaurare din limbajul informatic. Restaurație apare în dicționarele curente cu două sensuri: unul din limbajul istoric și politic (“reîntronare a unei dinastii detronate prin revoluție”, cum spun edițiile DEX-ului, cu toate că la verbul restaura se vorbește nu numai despre monarhie, ci și despre o formă de guvernământ abolită); al doilea sens este cel din istoria artei: “stil artistic francez din epoca restaurației Burbonilor, 1814-1830”. După 1990, restaurație a căpătat în română un sens specific, absent din dicționare (singurul care îl consemnează este Dicționarul de cuvinte recente din 1997): “recomunizare, revenire a comuniștilor la putere” (“«Restaurația» realizată prin acapararea feroce a puterii și legitimată prin «alegerile» din 20 mai 1990 a creat condițiile ideale pentru refacerea fațadei”, R.lit. 21 II 91 p. 4). Un sens neașteptat (pentru că, spre deosebire de franceză, a restaura nu are în română înțelesul “a reda forțele prin mâncare”, aflat la originea lui restaurant, împrumutat de italiană, spaniolă, română, engleză etc.) căpătat în ultima vreme sub presiunea fr. restauration, este acela de “domeniu de activitate cuprinzând producția culinară (pregătirea preparatelor culinare, de patiserie și de cofetărie) și desfacerea acestora, precum și a băuturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comandă, în afara localului), activitate desfășurată în cadrul unor unități economice specializate” (definiție preluată din Dicționarul gastronomic explicativ). De la restaurație “recomunizare” avem și un derivat adjectival, restauraționist, formație ciudată, pentru că ar presupune forma *restaurațiune + –ist (după modelul uniune – unionist): “Se află în cauză afilierea pretinșilor «apolitici» și «echidistanți» la guvernarea restauraționistă, afiliere ce ține de ordinul evidenței.”, R.l. 12 I 99 p. 1. Din acest adjectiv s-a format, prin substituție de sufix (-ist / -ism), și un substantiv, restauraționism, “dorință de restaurare a unui sistem politic anterior (nu neapărat cel comunist)”: “În 1990, partidele istorice erau pentru mulți români necunoscute sau suspecte, fie prin demonizarea lor constantă în anumite publicații (…), fie prin asocierea lor cu restauraționismul interbelic, perceput ca un limb al elitismului, sau, în orice caz, al intangibilului”, Obs.cult. 21 V 10. Și restaurație, “alimentație publică”, a început să-și construiască o familie de cuvinte în jurul-i. Îl avem, deocamdată, venit din fr. restaurateur, pe restaurator, “proprietar de restaurant”: “Gillian Anderson s-a îndrăgostit de un restaurator”, Libertatea week end 19 VI 98 p. 4. Efortul restaurator al unui restaurator este dovadă de restauraționism? Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos. Cuvinte-cheie: restaura, restaurare, restaurație, restaurator, restauraționism, restauraționist ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Fărâmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.
Subiecte #misterele cuvintelor