Gigantul japonez Sony se pregateste de un nou program de restructurare, care s-ar putea incheia cu concedierea a pana la 12% din angajati, adica aproximativ 20.000 de oameni, pana in 2006, din cauza rezultatelor slabe ale diviziei de electronice.
Sony planuieste de asemenea sa renunte la productia de televizoare pe sistemul cu tub catodic, pentru a se concentra pe piata televizoarelor plate, conform dezvaluirilor cotidianului japonez Nihon Keizai. Doua fabrici ar putea astfel sa fie inchise pana la finalul lui 2004. Oficial compania nu a confirmat aceste date, spunand doar ca nu poate sa comenteze deocamdata.
Un purtator de cuvant a recunoscut ca un plan amplu de restructurare va fi anuntat la 28 octombrie, dupa reevaluarea operatiunilor companiei la nivel international. Oficialul nu a negat faptul ca mai multi oameni isi vor pierde locul de munca, dar a precizat ca unora le vor fi oferite optiuni de pensionare inainte de termen. De asemenea, purtatorul de cuvant a afirmat ca informatiile privind inchiderea fabricilor de televizoare “nu sunt tocmai corecte”.
Divizia producatoare de echipament electronic a Sony se lupta de mai bine de un an sa depaseasca recesiunea globala, spun analistii. Competitia din ce in ce mai dura pe diverse segmente de piata a afectat vanzarile Sony, iar produsele rivale, dar cu preturi mult mai mici, i-au atras pana si pe fidelii clienti ai companiei.
Pe primele trei luni ale acestui an, compania a inregistrat pierderi operationale de peste un miliard de dolari. Anterior, conducerea Sony a anuntat ca a alocat 3 miliarde de dolari pentru un amplu program de restructurare, ce se va desfasura pe cel putin trei ani si care va avea ca scop eficientizarea activitatii si reducerea costurilor de productie.