Daca grecii de rand si comunitatea de business vor trebui sa se sacrifice in contul ajutorului financiar extern in valoare de 110 mld. euro pe care il va primi Grecia, bancile straine care detin obligatiuni elene nu au de ce sa isi faca griji, scrie Wall Street Journal. Pachetul oferit de Uniunea Europeana in parteneriat cu Fondul Monetar International este suficient de mare pentru ca bancile straine expuse pe Grecia sa isi poata primi toti banii in urmatorii doi ani. Chiar si discutiile despre restructurarea datoriilor – care ar implica amanarea platilor scadente sau reducerea sumelor datorate – sunt un subiect tabu pentru ministrii de finante europeni, care se tem de o noua destabilizare a pietei. Ministrul de finante german Wolfganf Schaube a avertizat ca orice discutie despre restructurarea datoriilor ar putea afecta increderea investitorilor de pe piete. Simon Johnson, un fost economist-sef al FMI, acum profesor la Massachusetts Institute of Technology, argumenteaza ca o restructurare ar putea fi benefica Greciei si capitalismului mondial. “Este bine pentru creditori sa fie nevoiti sa plateasca pentru pierderi”, a spus el. Este o modalitate de a face firmele financiare mai responsabile. El este insa de parere ca europenii au asteptat prea mult si au actionat tarziu, agravand criza. Acum pietele ar putea interpreta restructurarea datoriilor Greciei ca o premiera, urmand a avea loc actiuni similare si in cazul Portugaliei, Spaniei si al altor state cu probleme financiare grave. “Nu favorizam haosul”, adauga el. “Structura zonei euro este cea cu probleme.”
Business Internaţional
Restructurarea datoriilor este un subiect tabu pentru Europa
Daca grecii de rand si comunitatea de business vor trebui sa se sacrifice in contul ajutorului financiar extern in valoare de 110 mld. euro pe care il va primi Grecia, bancile straine care detin obligatiuni elene nu au de ce sa isi faca griji