Afacerile din România ale retailerului danez de mobilier JYSK au crescut ușor anul trecut, iar grupul intenționează să-și extindă, pe termen mediu, rețeaua de magazine din România la 100 de unități, de la cele 14 locații pe care le deține în prezent. „Ne așteptăm să vedem o îmbunătățire a cifrei de afaceri pentru anul financiar 2013/14, deoarece tendința de ușoară creștere economică pare să continue și în România“, a declarat Alexandru Bratu, country manager al JYSK România și Bulgaria.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, JYSK România a raportat un rulaj de 65,5 milioane lei în 2011, pentru 2012 datele nefiind însă publicate. Grupul a intrat pe piața românească în 2007 prin magazine în franciză, iar în luna martie a anului trecut a devenit proprietarul unităților din România și Bulgaria, managementul celor două țări fiind reunit într-un sediu central la București. JYSK deține în prezent 14 magazine în România și trei unități în Bulgaria. Compania comercializează mobilier, care acoperă o treime din vânzări, dar și saltele, pilote, perne, precum și decorațiuni și produse pentru baie.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.02.2014