Magazinul online eMAG și-a extins portofoliul de produse comercializate, intrând pe segmentul de carte, unde țintește prima poziție în maxim un an, a anunțat vineri retailerul citat de Mediafax.

“Cărțile sunt o categorie foarte interesantă în comerțul online, datorită potențialului semnificativ de dezvoltare și la noi. Targetul pe care ni l-am propus este să devenim cel mai mare vânzător de carte din România în maxim un an”, a declarat, într-un comunicat, Radu Apostolescu, directorul de dezvoltare al eMAG.

Potrivit eMAG, cărțile se numără printre primele produse comercializate pe Internet în România, dar volumul investițiilor realizate până în prezent pe acest segment a fost limitat.

“În contextul trendului ascendent pe care îl înregistrează vânzările online de carte la nivel mondial, investiția în piața online de carte va reprezenta o direcție strategică pentru eMAG”, se arată în comunicatul companiei.

Noua categorie va fi disponibilă prin platforma Marketplace, ca urmare a parteneriatului pe care retailerul online l-a semnat cu Libris, distribuitor de carte atât prin librăriile proprii, cât și către biblioteci sau instituții de cultură și învățământ.