Ascensiunea retailului in ultimii trei ani a propulsat un nou jucator pe locul cinci in clasamentul activelor bancare – Banca Transilvania (BT), care si-a dublat cota de piata de la 2,3% in 2003 la 4,7% in 2006, in timp ce ABN Amro, specializata in servicii corporate, a alunecat de pe locul cinci pe zece.
Un nou jucator a aparut pe locul patru in toamna lui 2006 in urma fuziunii dintre HVB si Banca Tiriac. Dupa primele patru luni de operatiuni, noua banca a inregistrat inca o erodare a cotei de piata, de la 5,7% in septembrie la 5,1% la sfarsitul lui decembrie. HVB Tiriac isi pastreaza pozitia a patra, insa se indeparteaza si mai mult de ocupanta locului al treilea, Raiffeisen Bank, pe care nu o ajunge din urma nici cumuland cota de piata a UniCredit Romania (1,7%), cu care urmeaza sa fuzioneze pana in vara.
Nicio schimbare la nivelul primelor trei pozitii. Fata de 2003, cota de piata a BCR este cu 3,1 puncte mai mica, cea a BRD a urcat cu 3 puncte, in timp ce Raiffeisen a castigat 1,1 puncte. Spre deosebire de ABN Amro, ING a facut virajul spre retail in urma cu trei ani si rezista pe pozitia a saptea cu aceeasi cota de piata din 2003 – 4,2%. ABN Amro a pierdut doua puncte, de la 5,1% la 3,1%. Un mare perdant este insa CEC, a carei cota de piata s-a ingustat cu 2,8 puncte, pana la 4,1%, ajungand a noua banca in ciuda specializarii pe retail.
In primul trimestru de operare in cadrul grupului Erste Bank, BCR a strans inca 0,3 puncte procentuale la cota de piata, urcand la 26,2%, cu active de 13,33 miliarde de euro si inregistrand o crestere de 49,4% fata de sfarsitul lui 2005.
Pentru BRD-SocGen, ultimele trei luni din 2006 au adus o intrerupere a trendului de extindere vizibila a cotei de piata, care a scazut de la 16,7% in septembrie la 16,3% in decembrie. Totusi, la nivelul lui 2006 BRD a castigat 1,3 puncte procentuale din piata: activele sale au urcat la 8,28 miliarde de euro, fiind cu 59,2% mai mari decat la sfarsitul lui 2005.
Piata bancara a crescut in 2006 cu 46%, depasind pragul de 50 mld. euro, respectiv de 50% din PIB.