LinkedIn, rețeaua de socializare pentru mediul de business, intenționează să obțină mai mulți bani de la investitori prin listarea pe bursă, iar operațiunea ar urma să evalueze compania la 3 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.
Compania intenționează să vândă acum acțiuni de aproape 316 milioane de dolari, potrivit unei declarații făcute de oficialii companiei. În ianuarie, compania anunțase că vrea să strângă 175 de milioane de dolari din oferta publică inițială. LinkedIn este prima dintr-o serie de rețele sociale care va scoate la vânzare acțiuni pentru public, în timp ce evaluările companiilor de tehnologie cresc.
Oficialii LinkedIn au declarat că obiectivul este ca oferta publică inițială să includă 7,84 de milioane de acțiuni la preț cuprins între 32 și 35 de dolari pe acțiune, cu o opțiune de supraalocare de încă 1,18 milioane de acțiuni. La un preț de 32 de dolari pe acțiune LinkedIn va fi evaluată la 3 mld. dolari.
Vânzările LinkedIn s-au dublat la 243 de milioane de dolari anul trecut. Site-ul care este orientat spre crearea unei rețele profesionale are peste 90 de milioane de utilizatori din lumea întreagă. În România, LinkedIn are 409.000 de membri, potrivit datelor de pe pagina web a companiei.