Din peisajul comerțului dispar tot mai multe magazine independente, însă rețelele își turează acum motoarele, iar ritmul deschiderilor pare mai alert ca niciodată. Zeci de noi magazine au fost deschise numai de la începutul acestui an, în urma unor investiții de sute de milioane de euro.

100 de hectare de teren în centrul Brașovului, 13.000 mp pentru un nou magazin Auchan, o investiție de 50-60 de milioane de euro doar pentru prima din cele cinci faze ale proiectului Coresi. Sunt doar câteva cifre “puse pe masă” de reprezentanții filialelor locale ale Auchan și Immochan, care fac parte din grupul Auchan. Strategia acestora nu este totuși singulară pe piața românească: de la începutul anului zeci de noi magazine și-au deschis porțile. Rețele de magazine ca Mega Image, Carrefour Market, H&M sau Billa sfidează parcă scăderea puterii de cumpărare și nu trece săptămână fără anunțarea unei inaugurări.

Citeste mai multe despre strategiile din comert pe www.bmag.ro