“România nu poate construi un sistem energetic modern bazat pe o infrastructură de rețea concepută în secolul trecut, pentru necesitățile acelui moment. Cu toate acestea, tocmai asta facem: suprapunem panouri fotovoltaice, parcuri eoliene și stații de încărcare pentru vehicule electrice peste o rețea de distribuție rigidă, unidirecțională și lipsită de capacitatea de a gestiona variabilitatea pe care aceste tehnologii o introduc. Rezultatul este deja vizibil — în blocajele de racordare, în volatilitatea prețurilor și în incapacitatea sistemului de a absorbi producția din surse regenerabile la capacitate maximă” afirmă Dragoș Bogdan – Managing Partner – și Mihai Stănescu – Managing Associate din cadrul STOICA & ASOCIAȚII.
Soluția nu este un secret. Se numește rețea inteligentă — smart grid — și reprezintă infrastructura fără de care tranziția energetică rămâne un exercițiu pe hârtie. Asta înseamnă, în esență, trecerea de la un sistem centralizat de producție, bazat pe mari centre de producție (centrale, baraje, etc.), în care energia este distribuită unilateral către miriade de consumatori, la un sistem în care producția este descentralizată, democratizată, și amestecată cu consumul. Energia nu mai circulă unidirecțional, de la câteva centre mari de producție spre consumatori, ci se redistribuie în rețea în funcție de necesitățile unui moment dat, între mulți producători mici și mari către mulți consumatori mici și mari.
Ce înseamnă, concret, o rețea inteligentă
O rețea convențională funcționează într-o singură direcție: energia pleacă din centrale mari, trece prin rețeaua de transport/distribuție și ajunge la consumator. Operatorul știe relativ puțin despre ce se întâmplă în timp real la capătul firului și reacționează cu întârziere la dezechilibre.
O rețea inteligentă adaugă acestui sistem fizic un strat digital complet. Senzorii instalați în punctele-cheie ale rețelei transmit date în timp real către sisteme de management care pot redistribui automat fluxurile de energie, pot izola zonele cu defecțiuni și pot integra surse distribuite de producție — panourile solare de pe acoperișurile caselor, bateriile de stocare, vehiculele electrice conectate la rețea. Contoarele inteligente nu doar măsoară consumul, ci comunică bidirecțional: prosumatorii — cei care și produc, și consumă energie — pot injecta surplusul în rețea și pot primi semnale de preț care să le modeleze comportamentul de consum.
Tehnologic, arhitectura unui smart grid combină automatizare industrială, comunicații în timp real, analiză predictivă și infrastructură de stocare distribuită. Nu este o singură tehnologie, ci un ecosistem integrat care transformă rețeaua dintr-un simplu canal de transport, într-un sistem activ de management al energiei.
De ce tranziția nu mai poate aștepta
Presiunea vine din mai multe direcții simultan. România și-a asumat prin PNIESC (Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice) ținte ambițioase de capacitate din surse regenerabile pentru 2030. Fiecare megawatt nou instalat din solar sau eolian este un megawatt variabil, produs când bate vântul sau strălucește soarele, nu când sistemul are cu adevărat nevoie. Fără o rețea capabilă să gestioneze această variabilitate prin stocare inteligentă, flexibilitate și redirecționare inteligentă a fluxurilor, capacitățile noi fie nu pot fi racordate, fie destabilizează sistemul.
În paralel, numărul prosumatorilor crește accelerat. Potrivit datelor ANRE, România a depășit 100.000 de prosumatori înregistrați, cu o dinamică de creștere susținută. O rețea de distribuție proiectată pentru fluxuri unidirecționale nu poate gestiona eficient injecțiile bidirecționale fără actualizări fundamentale ale infrastructurii și ale sistemelor de măsurare.
La aceasta se adaugă electrificarea transportului. Stațiile de încărcare rapidă pentru vehicule electrice introduc vârfuri de consum bruște și localizate, incompatibile cu logica unei rețele pasive. Fără integrare inteligentă, extinderea infrastructurii de mobilitate electrică riscă să supraîncarce transformatoarele locale și să genereze instabilitate locală.
Unde stă România
Răspunsul este scurt: în urmă. Programul de înlocuire a contoarelor clasice cu contoare inteligente avansează lent și neuniform între operatorii de distribuție. Aceștia nu sunt încurajați și susținuți de autorități pentru a realiza investițiile necesare. Ca urmare, investițiile în automatizarea rețelelor de medie și joasă tensiune rămân, la nivel național, sub nivelul necesar. România nu dispune de o strategie națională coerentă pentru smart grid, cu ținte clare, calendar și mecanism de finanțare — în pofida faptului că fondurile europene din PNRR și din programele de coeziune ar putea acoperi o parte a costurilor de modernizare.
Situația ATR-urilor, intens dezbătută în ultimele luni, este în bună măsură un simptom al acestui decalaj structural. O rețea inteligentă, cu vizibilitate în timp real asupra capacităților disponibile și cu mecanisme dinamice de alocare, ar face ca blocajele actuale să fie parțial auto-corectabile. Capacitățile neutilizate ar putea fi redistribuite în timp real, investitorii serioși ar găsi mai ușor „loc la masă”, iar speculatorii ar pierde din avantajul ”informațional” pe care, aparent, îl exploatează acum. Majorarea garanțiilor pentru ATR-uri — oricât de necesară ar fi ca măsură de igienizare imediată — tratează simptomul, nu boala. Boala este absența vizibilității și a flexibilității în rețea.
Ce trebuie să se întâmple
Tranziția către rețele inteligente nu este un proiect tehnic de nișă. Este o decizie de politică industrială cu implicații directe asupra competitivității economiei, asupra costului energiei pentru consumatori și asupra capacității României de a-și onora angajamentele climatice în condiții de dezvoltare industrială.
Concret, aceasta presupune un calendar ferm de instalare a contoarelor inteligente la toți consumatorii, investiții coordonate în automatizarea rețelelor de distribuție, un cadru de reglementare care să stimuleze nu doar aceste investiții dar și flexibilitatea cererii și stocarea distribuită. Nu în ultimul rând, presupune existența unor operatori de distribuție capabili să gestioneze o rețea complexă, nu doar să citească indexul lunar.
Fondurile există, cel puțin parțial. Voința politică și capacitatea administrativă de a le transforma în infrastructură reală sunt, deocamdată, mai greu de identificat. România are obiceiul de a dezbate cu pasiune problemele pe care le-a lăsat să se agraveze și de a trata cu reticență soluțiile care cer investiție sistematică și viziune pe termen lung.
“Rețelele inteligente sunt fix acel tip de soluție. Ceea ce le face dificile sau, poate, chiar incomode pentru clasa politică le face însă indispensabile pentru orice actor serios din sectorul energetic și industrial: nu produc efecte vizibile mâine, dar fac posibil tot ce vrem să construim poimâine” susțin Dragoș Bogdan – Managing Partner – și Mihai Stănescu – Managing Associate din cadrul STOICA & ASOCIAȚII.