Statele răsăritene din Uniunea Europeană își consolidează scuturile de apărare a economiilor, create în ultimii doi ani, pentru a se proteja de riscurile de extindere a crizelor datoriilor din Statele Unite și zona euro, comentează Reuters.

Regiunea este mai bine pregătită din punct de vedere bugetar, iar cele mai mari riscuri sunt retragerile de capital și impactul asupra comerțului, se arată în articol.


În pofida acordului de săptămâna trecută pentru susținerea Greciei, persistă dubiile legate de solvabilitatea țărilor periferice din zona euro și incertitudinile legate de capacitatea politicienilor americani de a ajunge la un acord de reducere a deficitului bugetar și creștere a limitei de îndatorare, ceea ce a adus investitorii la limita răbdării.


După prăbușirea Lehman Brothers, în 2008, vânzarea activelor riscante a dus la reducerea cu un sfert a valorii valutelor din Europa Centrală și de Est față de euro, iar randamentele obligațiunilor au atins maxime multianuale.


Liniile de credit către multe bănci au fost închise, iar Letonia, România și Ungaria au fost nevoite să accepte programe internaționale de sprijin financiar. Toate țările din regiune, cu excepția Poloniei, au intrat în recesiune.


De această dată, țările din regiune, pornind de la Marea Baltică până la Marea Neagră, sunt mai bine pregătite, după ce și-au asigurat finanțare pentru situații de urgență, au redus deficitele bugetare și au luat măsuri preventive anticriză.


Dar canalele de contagiune, respectiv finanțarea statelor, sectoarele bancare, ieșirile de capital și comerțul, reprezintă încă pericole.


“Va fi un efect de contagiune în Europa Centrală. Problema este pe ce canale. Totul va depinde de cum evoluează criza din zona euro”, a declarat Neil Shearing, analist la Capital Economics.


Pericolul imediat este ca înrăutățirea situației în periferia zonei euro sau un default (incapacitate de plată) al Statelor Unite să determine investitorii să renunțe la activele riscante, ceea ce ar urca randamentele obligațiunilor și ar duce la deprecierea monedelor.

Un eveniment similar după prăbușirea Lehman a șters 30% din valoarea zlotului în raport cu euro și a urcat randamentul obligațiunilor ungare pe termen de doi ani la 14,25% de la 8,6% înaintea crizei.

“În cel mai pesimist scenariu, în care obligațiunile SUA se vor prăbuși după retrogradarea ratingului, impactul ar putea fi la fel de grav ca în 2008”, a declarat Nigel Rendell, analist la RBS.


Din luna mai, leul s-a depreciat cu 3,7%, iar zlotul cu aproape 2% față de euro, dar randamentele obligațiunilor sunt în multe cazuri sub cele ale țărilor periferice din zona euro.

Costul asigurării obligațiunilor italiene pe termen de cinci ani a crescut cu 1,1 puncte procentuale, la 2,81%, de la 1 iulie, dar în cazul României acest cost a urcat cu doar 0,01 puncte, la 2,36%, iar în cazul Poloniei cu 0,16 puncte, la 1,65%.

Autoritățile din aceste state au avertizat că vor riposta.


Reprezentanții băncii centrale poloneze au arătat că vor interveni să susțină zlotul. iar Ministerul de Finanțe a anunțat că ar putea vinde euro pe piața deschisă, în același scop.

Banca centrală din Ungaria a menținut marți dobânda de politică monetară la nivelul de 6%, din cauza riscurilor din zona euro, iar analiștii se așteaptă ca rata să rămână la acest nivel până la sfârșitul anului.

Analiștii cred că aceste măsuri de apărate pot limita pagubele, dacă situațiile din SUA și zona euro se înrăutățesc.

Regiunea este mai bine apărată față de riscurile de finanțare ale țărilor și cele bancare, ca urmare a nivelului relativ scăzut al datoriilor și a măsurilor de austeritate menite să reducă deficitele bugetare aproape de pragul de 3% prevăzut în legislația europeană.

Polonia, România, Lituania, Letonia și Bulgaria vor să atingă această limită anul viitor, iar Cehia în 2013, în timp ce Estonia și Ungaria se așteaptă la excedente în acest an.

Polonia și România au încheiat acorduri preventive de finanțare cu FMI, pe care le pot accesa în caz de nevoie, iar Ungaria, care a naționalizat în acest an fondurile private de pensii, dispune de rezerve.

La fel și Bulgaria, sub forma unor economii de 2,7 miliarde de euro constituite înainte de criză.


“Teoretic, aceste țări nu suferă în privința solvabilității datoriilor, au un nivel redus la datoriilor și mai mult spațiu de manevră fiscală pentru a suporta costurile”, a declarat Tim Ash, șef al departamentului de cercetare pentru Europa Centrală al RBS.

Aceste sisteme de apărare pot ajuta guvernele să își susțină sectoarele bancare.

România și Bulgaria sunt cele mai expuse, întrucât băncile din Grecia reprezintă 17%, respectiv 28% din sectoarele lor bancare.

Băncile din Ungaria sunt afectate de creditele neperformante, după ce forintul s-a depreciat cu 11% față de francul elvețian, din luna mai.



“Sectoarele bancare sunt mici și în cel mai pesimist scenariu nu vor afecta situația financiară a țărilor”, crede Ash.

În privința comerțului, cu exporturi care reprezintă 70% din producția anuală, Ungaria și Cehia nu prea au ce face pentru a compensa scăderea cererii mondiale.



Agata Urbanksa, analist la ING, a explicat că majoritatea instrumentelor de protecție față de contagiunea crizei sunt rezultatul consolidării bugetare prin măsuri de austeritate care au menținut șomajul ridicat și salariile la nivele scăzute, factori care au influențat negativ cererea internă.

În condițiile încetinirii dezvoltării mondiale în acest an și a scăderii cererii pentru exporturi în zona euro, perspectivele ca Europa Centrală și de Est să continue cu un avans economic de 3%-4% sunt reduse, cred analiștii.