Călin Popescu Tăriceanu nu reacționează, niciodată, „la cald”. I-au trebuit trei săptămâni ca să răspundă provocării lui Crin Antonescu, de a lupta cu el într-un congres, și să rostescă edificatoarea frază: „Nu întotdeauna persoana care este președintele partidului are calitățile necesare pentru a deveni președintele țării”.

Chiar dacă numele și prenumele lipsesc din această formulare, oricine înțelege că domnul Tăriceanu crede că actualul șef al PNL nu e bun pentru funcția de președinte al României, luându-i aproape patru ani ca să ajungă la această concluzie. Mai încolo, fostul premier manifestă un interes reținut pentru rolul de prezidențiabil al liberalilior și propune o modalitate americană de desemnare a acestuia – alegeri interne uninominale. Astfel, domnia sa s-ar confrunta cu dl Antonescu, precum Obama cu Hillary Clinton, sfârșind, poate, prin a fi  alesul.

Citiți mai departe pe Gândul

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.