In uriasul cor de elogii si evocari, de amintiri si impresii, in fata aspectelor majore si de rezonanta actuala pentru viata omenirii, a fost trecut oarecum pe planul al doilea locul pe care l-a ocupat cultura in viata si activitatea Papei. Se stia, desigur, ca in tinerete se ocupase de teatru, ca fusese si dramaturg si actor, ca scrisese versuri, facuse publicistica, scrisese eseuri de filosofie si carti. O intamplare fericita mi-a dat prilejul sa-l cunosc pe Papa Ioan Paul al-II-lea sub acest aspect. In luna mai 1983, Universitatea din Roma “La Sapienza”, impreuna cu fundatia internationala “Convivium” si cu sprijinul municipiului Roma a organizat un simpozion international inchinat poetului simbolist rus Viaceslav Ivanov. Pentru a intelege semnificatia acestei intalniri stiintifice trebuie sa ma opresc in doua cuvinte asupra personalitatii lui Viaceslav Ivanov. Poet dintre cei mai de seama, dar destul de greu de inteles din cauza caracterului filosofic al poeziei sale si de aceea putin tradus in limbi straine, Viaceslav Ivanov era o personalitate cu adevarat multilaterala. Studiile temeinice de istorie, cultura, filosofie si arheologie a antichitatii greco-romane, acest elev al lui Mommsen le-a imbinat cu activitatea de poet, prozator, critic literar si animator in cel mai inalt inteles al cuvantului, al miscarii literare simboliste (la celebrele “miercuri” organizate in casa lui din Petersburg se intalneau cei mai ilustri oameni ai culturii ruse de la inceputul secolului 20: Blok, Belii, Berdiaev, Ahmatova, Gumilev, Sestov etc.). Problemele de religie si filosofie au stat intotdeauna in centrul atentiei lui Viaceslav Ivanov in atmosfera specifica pentru cultura rusa de la inceputul veacului 20. Dupa revolutie, in 1924, Ivanov a emigrat in Italia pe care o iubea atat de mult si pe care, in virtutea preocuparilor sale stiintifice, o si cunostea foarte bine. A murit la Roma la 16 iulie 1949. In anii petrecuti in Italia Viaceslav Ivanov si-a continuat activitatea de poet (cel mai important ciclu Elegiile romane), iar pe plan spiritual a implinit o veche nazuinta a sa, ideea ecumenica: fiind ortodox a primit si comuniunea catolica (1930).
Simpozionul mai inainte amintit, una dintre primele actiuni stiintifice internationale dedicate poetului si ganditorului rus, ca si culturii din vremea sa, a reunit un numar important de cercetatori. Mare a fost surpriza si bucuria cand s-a comunicat ca, in ultima zi a simpoziunului, Papa Ioan Paul al II-lea, in semn de omagiu pentru memoria scriitorului rus, doreste sa se intalneasca cu participantii la simpozion. Din primul moment, Papa ne-a cucerit pe toti prin surasul sau binevoitor, prin atitudinea sa prieteneasca si deloc formala. S-a stabilit imediat o atmosfera destinsa, favorizata de comunicarea directa cu Prea-Sfintia Sa. Ca Papa vorbea limbile, cum se spune, de comunicare internationala nu a mirat pe nimeni. Ca delegatilor rusi
le-a vorbit in rusa, iarasi nu e de mirare. Marturisesc ca am fost surprinsa cand
l-am auzit ca mi se adreseaza in limba romana si rosteste cuvintele aproape fara accent. A vorbit apoi in ceha, in maghiara… Papa era in forma perfecta, vesel, sanatos, parea ca s-au sters amintirile atentatului din 1981. In cadrul intalnirii a rostit un scurt discurs (mai apoi publicat in volumul IV de opere ale lui Viaceslav Ivanov) emotionant prin profunzimea sa si care demonstra cat de bine cunostea problemele operei poetului rus (i-a citat multe versuri) si ale culturii ruse din vremea sa, si cum stie sa le interpreteze in lumina problemelor contemporane ale umanitatii. Relevand interesul pe care l-a manifestat in opera sa Viaceslav Ivanov pentru problema relatiilor dintre Occident si Orient, a subliniat, intre altele, importanta pe care o are dialogul intre culturi in epoca noastra. “Orice cultura fiind emanatia memoriei, intruchipeaza evenimente spirituale de seama… Si fiecare popor care trece prin avatarurile tragice ale istoriei capata o chemare proprie de a intrupa in forme deosebite, numai lui proprii, o parte din revelatia Verbului”.
Milano, iulie 2005