Reverenta materiei in fata culorii

Simona Vasiliu Chintila creeaza intr-o discretie tulburatoare, departe de agitatiile scenei publice, independenta de orice “bisericuta” a breslei, aparent rupta de freamatul strazii. Cu toate acestea, atelierul sau din strada Ermil Pangrati nu este un turn de fildes. Artista e la curent cu “tot ce misca”, traieste cu pasiune evenimentele cetatii – atata doar ca incearca sa nu se implice in ele.
In schimb, lucreaza. Lucreaza si evolueaza neintrerupt. Cine ii cunostea cat de cat opera anterioara a putut constata, in cadrul recentei retrospective de la Galeria Orizont, ca lucrarile Simonei Vasiliu Chintila arata putin altfel. Fidela in continuare naturii inconjuratoare, artista pare sa fi incercat – in ultimul deceniu, reprezentat in aceasta retrospectiva – sa opuna si mai mult bucuria simpla nascuta dintr-un peisaj frumos nebuniei vietii urbane contemporane. Am facut un exercitiu: am privit, de jurimprejur, tablourile, dupa care mi-am aruncat privirile, prin ferestre, spre strada; am repetat testul din exterior: in jurul meu, orasul gafaia zgomotos, iar dincolo de geamuri plutea suspendata o lume serafica si linistita.
Nu statica totusi, caci fiecare panza spune o poveste. Sigur, fiecare privitor vede lucrurile diferit si poate citi propria sa poveste, incat nu ar avea sens sa spun ce istorie mi-a inspirat un tablou sau altul – dar povestea exista, indiferent care ar fi ea.
Artista deosebit de exigenta cu sine, care a adunat cu parcimonie doar 14 expozitii personale in jumatate de veac de activitate, fosta profesoara la Academia Nationala de Arte, autoare si a unor lucrari de arta monumentala, distinsa cu numeroase premii, vaduva a regretatului artist Spiru Chintila, Simona Vasiliu Chintila a avut mereu puterea de a-si improspata mijloacele de exprimare artistice. In retrospectiva de acum a prezentat 32 de uleiuri cu peisaje si naturi statice, confirmandu-si calitatile de colorista. Artista pleaca de la piesaj, de la obiecte, de la realitatea palpabila, dar acestea par sa devina secundare, facand o reverenta in fata culorii, care topeste contururile, fara a le violenta. Desi dominanta, culoarea nu este ostentativa, ci – as zice – dulce. O culoare care te indeamna sa uiti ce este in spatele tau, dincolo de geam, sa nu mai auzi strada, ci doar bataile propriei tale inimi.
Avand privilegiul de a fi calatorit, in mai multe randuri, prin universul atelierului Simonei Vasiliu Chintila, pot afirma ca artista ne va mai oferi incantari similare si abia astept urmatoarea retrospectiva.