O revoluTie portocalie la Chisinau, in urma alegerilor de la 6 martie este putin probabila, considera, intr-un comentariu dedicat alegerilor din Republica Moldova, agentia France Press. Spre deosebire de Ucraina, in cazul Republiciii Moldova tarile occidentale nu sunt angajate in mod evident in favoarea opozitiei, dorind numai existenta unei puteri legitime la Chisinau, mai spun ziaristii de la AFP.
Parlamentul European a apreciat, intr-o rezolutie adoptata la 24 februarie, ca alegerile legislative reprezinta “un test serios pentru consolidarea democratiei in Moldova”, exprimandu-si si ingrijorarea fata de controlul si presiunile exercitate de putere asupra presei. In aceeasi zi, presedintele american, George W. Bush, a afirmat ca “Moldova are o sansa unica de a-si demonstra capacitatile democratice”.
Aflat la Bucuresti, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a declarat ca la Bruxelles sunt urmarite cu interes alegerile de duminica de la Chisinau. Rehn a declarat ca, in functie de reformele care vor fi aplicate de autoritatile care se vor afla la putere dupa scrutinul de la 6 martie, Uniunea Europeana este dispusa sa sprijine destinul european al Republicii Moldova, prin politica europeana de vecinatate si prin deschiderea unei misiuni permanente a Comisiei Europene la Chisinau.
Alegerile legislative programate pentru duminica in Republica Moldova nu vor aduce modificari radicale in peisajul politic al tarii, desi campania electorala a fost marcata de o evidenta tendinta prooccidentala a tuturor fortelor politice.
Alegerile legislative din 2001 au marcat revenirea Partidului Comunistilor din Republica Moldova (PCM), care, conform sondajelor, este favorit si de aceasta data, fiind creditat cu 49 – 62% din intentiile de vot.
In schimb, opozitia este foarte divizata si, in afara PCM, opt partide, doua coalitii si 12 candidati independenti sunt inscrisi in cursa electorala pentru cele 101 mandate din Parlamentul care urmeaza sa aleaga presedintele. Totusi, numai PCM, Partidul Popular Crestin-Democrat (PPCD) si fortele de centru din Blocul Moldova Democratica (BDM) au sanse sa intre in Parlament.
PPCD, condus de Iurie Rosca si creditat cu 15 – 20% din intentiile de vot, reprezinta cea mai radicala opozitie fata de regimul presedintelui Vladimir Voronin. PPCD a adoptat pentru campanie culoarea portocalie, folosita si de opozitia romana si cea ucraineana la alegerile de anul trecut. Cu o platforma antirusa, PPCD sustine aderarea tarii la NATO si UE, indepartandu-si astfel circa o treime din electorat, format din alegatorii de origine rusa si ucraineana.
Cetatenii moldoveni vorbitori de romana si avand o orientare prooccidentala – 64% din populatie – ar putea vota insa cu Partidul Comunist, care, desi ales cu un program prorus in 2001, a operat modificari radicale de platforma in ultimele luni, sustinand acum integrarea europeana.
In cursul campaniei electorale, au avut loc mai multe incidente diplo-matice intre Chisinau si Moscova, autoritatile moldovene expulzand mai mult de 80 de cetateni rusi acuzati de implicare ilegala in campania partidelor de opozitie.
In plus, Voronin nu a fost de acord cu venirea observatorilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), dar a acceptat prezenta celor trimisi de Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). adelina.radulescu@zf.ro