REWE România a deschis marți un magazin Penny Market în localitatea Sânnicolau Mare, din județul Timiș, și a ajuns la o rețea de 137 astfel de unități la nivel național, a anunțat compania. Noul magazin are o suprafață de vânzare de 743 metri pătrați și a creat 13 locuri de muncă.
Alături de cele 137 magazine Penny Market, REWE România mai operează pe piața românească 7 magazine XXL Mega Discount. Pentru acest an, compania anticipează un ritm de expansiune similar cu cel din anul 2012, când au fost deschise 14 noi magazine în rețeaua Penny Market.