Compania Edrasis Construct, cu capital elen, va inregistra anul acesta o scadere de 40% a cifrei de afaceri, pana la 12 milioane de euro, iar pentru anul viitor estimeaza in cel mai bun caz mentinerea businessului la acest nivel.
“Anul acesta nu am vazut decat crize politice si lipsa unei conduceri puternice cerute de astfel de situatii economice. Astfel, consider ca adevarata criza va veni la inceputul anului 2010, un an pentru care sunt foarte pesimist”, afirma Panagiotis Loukas, directorul general al companiei elene Edrasis Construct, care considera ca businessul se va intoarce la nivelul din 2006.
Compania a fost implicata in realizarea lucrarilor de fundatie in proiecte comerciale precum AFI Palace sau Sun Plaza, precum si in constructia complexului rezidential Asmita Gardens.
Odata cu scaderea investitiilor imobiliare, compania s-a reorientat catre lucrarile finantate de la bugetul de stat si lucreaza ca subcontractor la constructia unei statii de tratare a apei din Braila si la realizarea fundatiilor pentru statiile de desulfurizare de la Complexul Energetic Turceni.
“Anul trecut aveam in fiecare luna circa 10-15 santiere operationale si acum avem doar 5-7 proiecte (…). In consecinta ne focusam pe proiectele din sectorul public si in cele finantate de la UE. Insa, am mari rezerve in ceea ce priveste capacitatea statului roman de a finanta proiectele de infrastructura, desi aceasta este o mare necesitate pentru dezvoltarea economiei locale”, afirma reprezentantul Edrasis Construct.
Compania si-a redus numarul de angajati la jumatate, ajungand la 90 de persoane, majoritatea fiind romani, dupa ce anul trecut a avut in medie 160 de salariati, iar in perioadele de varf numarul acestora a urcat la 220.
Grecii au investit de la intrarea pe piata locala in 2005 circa 10 milioane de euro in utilaje si echipamente, in achizitionarea unui sediu de birouri in Capitala si a unui teren de 19.000 mp la Calugareni, unde va dezvolta baza centrala si depozitul de utilaje.