Zona euro a câștigat un răgaz prin acor­dul convenit la summitul de la Bruxelles care are meritul să satisfacă pe toată lumea într-o anumită măsură, dar există nume­roa­se incerti­tu­dini care trebuie clarificate rapid de miniștrii de finanțe din zona euro, relatează AFP.

Președintele UE Herman Van Rom­puy a apreciat vineri că acordul este echili­brat, neexistând “câștigători și per­danți”, în­trucât toată lumea a făcut con­cesii. Astfel, pre­șe­din­te­le fran­cez François Hollande a re­nunțat la re­ne­go­cie­rea pactului bugetar în schim­bul pla­nului de creștere economică de 120 mld. euro.

Șeful guvernului italian Mario Monti a fost de acord ca eventualele achi­ziții de obli­ga­țiuni suverane ale țărilor cu probleme fi­nan­ciare să fie condiționate de un calendar strict de reforme.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a ob­ținut ca fondurile europene de stabi­li­tate să re­capitalizeze direct băncile, astfel încât aju­to­rul nu va mări datoria Spaniei, dar tre­buie să aștepte crearea până la sfârșitul aces­tui an a unui me­ca­nism de supra­ve­ghere finan­cia­ră prin Banca Centrală Europeană (BCE). În schimbul conce­si­ilor pentru sus­ți­ne­rea Spa­niei și Italiei, cancelarul ger­man An­ge­la Merkel a impus creșterea pre­roga­ti­ve­lor de supraveghere ale BCE și crearea uniunii bancare.

Merkel a respins totodată cererile Fran­ței, Italiei și Spaniei de lansare a obli­ga­țiu­nilor comune. Partea cea mai delicată abia urmează să vină.

“Discuțiile tehnice vor fi cruciale și se vor lovi de diviziunile naționale deja cunos­cu­te”, potrivit unei surse europene.

Sarcina le va reveni miniștrilor de finanțe din zona euro la viitoarea reuniune de pe 9 iulie.

Printre problemele care urmează să fie sta­bilite se află pragul de la care pot inter­ve­ni fondurile europene pe piața obliga­țiunilor su­verane, ce sume pot mobiliza și care va fi rolul BCE, CE și al FMI.

În privința supravegherii bancare rămân de clarificat prerogativele Băncii Central Europene și relațiile cu Autoritatea Bancară Europeană și cu cele 10 țări din UE care nu sunt membre ale zonei euro, o problemă extrem de sensibilă mai ales la Londra și Varșovia, a spus un diplomat european.