La cererea publicului, Rhythm of the Dance, celebra Companie Națională de Dansuri a Irlandei, revine în România cu un show provocator și incendiar, “Artă contra drog”.

Turneul va fi concretizat în șapte spectacole extraordinare, ce vor avea loc pe 21 februarie la Timișoara, pe 22 februarie la Arad, pe 23 februarie la Târgu Mureș, pe 24 februarie la Cluj și pe 25 februarie la Brașov. În Capitală, spectacolul va avea loc la Sala Palatului pe 26 februarie, începând cu ora 19.30.

Prețul biletelor variază între 75 și 250 lei.

Străvechea poveste a celților și cele mai moderne tehnici scenice se vor împleti pentru a oferi publicului două ore de neuitat. Muzica, dansul, costumele și ritmurile frenetice sunt îmbinate cu măiestrie de către Doireann Carney, celebra coregrafă a lui Michael Flatley.
Spectacolele Rhythm of the Dance au fost urmărite de mai mult de cinci milioane de spectatori, din peste 33 de țări.