Cele mai importante zece șantiere de autostrăzi din România, printre care Suplacu de Barcău-Borș, Nădlac-Arad sau Deva-Orăștie, au înaintat, în medie, cu circa 5% în perioada 1 iulie-1 august, relevă o analiză a ZF pe baza informațiilor transmise de Compania Națională de Au­tostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Ritmul cu care au avansat aceste șantiere este similar celui înregistrat în prima lună de vară, însă este sub cel din luna mai, când autostrăzile înaintau cu circa 7%, în medie. Compania de drumuri a plătit până acum circa 1 miliard de euro pe aceste zece autostrăzi, din valoarea totală contractuală de aproape 1,8 miliarde de euro.

Cel mai important avans în luna iulie a fost înregistrat de primul lot al autostrăzii Timișoara-Lugoj, construit de firma românească Spedition UMB (Dorinel Umbrărescu) alături de italienii de la Carena: circa 13,4%.

La polul opus se află autostrada Suplacu de Barcău-Borș, ultimul tron­son care va mai fi construit de americanii de la Bechtel, care a înaintat cu doar 0,3% în luna iulie.