Parlamentul iranian ales vineri va fi, ca și cel precedent, larg dominat de conservatori care se reclamă de la liderul suprem Ali Khamenei, reformatorii dispunând doar de 19 mandate, potrivit unei compilări a rezultatelor primului tur de scrutin realizată de agenție, transmite AFP.
Din cele 290 de mandate, 224 au fost atribuite luni dimineața, în timp 63 de mandate urmează să facă obiectul unui al doilea tur de scrutin, probabil în aprilie, potrivit datelor publicate de site-ul Majlis. De asemenea, trei locuri erau neocupate.
Cu numai 19 mandate, față de 60 în precedenta legislatură, opoziția reformatoare, care a boicotat masiv scrutinul, aproape dispare de pe scena parlamentară.
Însă puternica înnoire a Majlis, alegerea a numeroși candidați “independenți” și complexitatea alianțelor politice fac dificilă orice estimare a ponderii diferitelor facțiuni și echilibrului între susținătorii și adversarii președintelui Mahmoud Ahmadinejad în cadrul viitorului Legislativ.
Niciuna dintre cele două coaliții conservatoare principale aflate în competiție, “Frontul Unit al Conservatorilor” care îi regrupează pe opozanții lui Ahmadinejad și “Frontul Durabilității” din care fac parte susținătorii acestuia, nu a reușit să se impună, potrivit unei compilări a rezultatelor întocmită de AFP pe baza numeroaselor informații disparate publicate de presă.
Din 222 de aleși în primul tur identificați de AFP, “Frontul Unit”, condus de președintele Parlamentului Ali Larijani, a obținut numai 43 de mandate, iar “Frontul Durabilității” zece.
Au fost aleși, de asemenea, 54 de candidați care figurau simultan pe listele celor două coaliții – o particularitate a vieții politice iraniene -, fără să fie posibil să se știe ce partid vor opta să susțină.
Aceeași incertitudine este valabilă și pentru 89 de deputați “independenți”, cu angajamente uneori necunoscute, care au reușit să fie aleși împoriva candidaților principalelor mișcări în cadrul acestui scrutin, care a înnoit peste jumătate din numărul membrilor Majlis.
“Vocea națiunii”, o coaliție conservatoare redusă care i se opune lui Ahmadinejad, obține două mandate.
De asemenea, cinci mandate revin principalelor minorități religioase recunoscute de Republica islamică (creștini, evrei, zoroastrieni).
Potrivit autorităților, peste 30 de milioane de persoane, dintre cei 48 de milioane de iranieni cu drept de vot, au participat la aceste alegeri legislative, primele alegeri generale de la tulburările și grava criză politică ce au urmat realegerii contestate a președintelui Ahmadinejad în iunie 2009.
Puterea și-a exprimat satisfacția față de această participare importantă pe care a anunțat-o în avans, apreciind că reprezintă o susținere a regimului într-un moment în care este supus unor amenințări militare din partea Israelului și unor presiuni economice tot mai mari din partea occidentalilor, din cauza programului său nuclear controversat.