Expoziția de cruci „Roata lumii”, cu modele solare provenite din Laponia în Etiopia și din Irlanda în Georgia, s-a deschis aseară, 19 martie, la Clubul Neamunit / Librăria Predania (strada Poterași, nr. 15, sector 4).

După o primă întâlnire, în 2013, cu publicul interesat de această tradiție creștină, soții Ioana și Teodor Bindea (foto 2) se întorc la București cu noi lucrări, de data aceasta din categoria crucii  solare, așa-numita cruce-roată.
Expoziția cuprinde modele crestate în lemn de paltin, pe care cei doi meșteri le-au preluat din spații culturale foarte diferite. De pildă, forma uneia dintre cruci provine de pe o lespede de mormânt irlandez din secolul VI, desenul alteia se află pe un tavan cappadocian din secolul X, iar un alt model, poate cel mai neașteptat, a fost găsit de cei doi cruceri pe spatele unui căuc (lingură mare de lemn) folosit de populația Sami din Laponia. Sunt expuse, de asemenea, cruci cu tipare din Etiopia, țară care a dezvoltat această artă mai mult decât orice nație creștină, dar și roți caracteristice pentru tradiția populară românească.
Soții Ioana și Teodor Bindea s-au hotărât să fie cruceri în urmă cu aproape patru ani. Trăiesc în Muntele Rece, un sat clujean din Munții Apuseni, unde duc o viață simplă, dedicată copiilor lor și crucilor pe care le creează împreună. Ioana desenează conturul pe scândură, iar Teodor taie, șlefuiește și crestează. Finisajul, cu uleiuri naturale, îl fac amândoi.
Din mâinile soților Bindea ies cruci de binecuvântare, cruci procesionale, cruci-icoană și pristolnice (sigilii cu care se imprimă semnul crucii pe prescuri). Lucrări de-ale lor au ajuns în colecții particulare din Europa și Orientul Mijlociu, dar și în uzul liturgic al unor preoți și monahi din România și din Sfântul Munte.
Expoziția „Roata lumii” a fost vernisată joi, 19 martie, la Clubul Neamunit / Librăria Predania. 

Invitat special al întâlnirii a fost Peter Hurley, irlandezul care, stabilit de 20 de ani în România, și-a legat de suflet promovarea civilizației noastre rurale.