Constantin Roibu, directorul general al Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), a anunțat că cea mai mare bancă din România, BCR, vrea să tranforme o parte din creanțele pe care le are la combinatul chimic în acțiuni ale Oltchim.
“În urma analizei făcute de acest consultant (Roland Berger Strategy Consultants n.r.), s-a confirmat că, după implementarea strategiei propusă de Oltchim, activitatea societății se va redresa și compania va genera profit. BCR a acceptat concluziile acestui studiu și a decis să devină acționar al Oltchim prin conversia în acțiuni a unei părți din creditul actual acordat societății, conversie ce urmează a se realiza în procesul de majorare a capitalului social al Oltchim ce se va demara imediat după aprobarea acestei măsuri de către Comisia Europeană”, a precizat Roibu.
Directorul Oltchim mai declarase anterior că BCR este interesată să devină acționar al societății însă fără să dea detalii în acest sens.
Potrivit lui, BCR a apelat la firma de consultanță Roland Berger Strategy Consultants pentru a face o analiză a strategiei societății.