Constantin Roibu, care s-a aflat la conducerea celui mai mare combinat chimic din România, Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), în ultimii 20 de ani, consideră că poate transforma secția de petrochimie de la Pitești, pe care a achiziționat-o recent, într-o afacere profitabilă.
Austriecii de la OMV Petrom au vândut la finele anului trecut activele secției de petrochimie din cadrul rafinăriei Arpechim către Oltchim, deținută de stat, într-o tranzacție în valoare de 12,9 mil. euro, deal-ul incluzând și stocurile de hidrocarburi, celelalte active circulante aferente activității de petrochimie, precum și 560 de angajați care au trecut de la Petrom la Oltchim. “La ce am găsit acolo, secția de petrochimie a Arpechim nici nu avea cum să fie profitabilă. Numai cositul ierbii a costat două milioane de euro în 2008”, a spus Constantin Roibu, directorul general al Oltchim Râmnicu Vâlcea. Potrivit lui, și starea de uzură a instalațiilor din fabrică constituia o altă piedică în desfășurarea unei activități rentabile la Arpechim.
Oficialii OMV Petrom nu au comentat informațiile.
Vânzarea activelor de petrochimie de către austrieci vine în contextul în care activitatea se afla pe pierderi de câțiva ani înainte să fie închisă.
De cealaltă parte, nici Oltchim-ul nu stă mai bine, generând în ultimii trei ani pierderi cumulate de 592,5 milioane de lei (circa 148 mil. euro) și care sunt puse de conducerea combinatului pe seama închiderii Arpechim, care furniza principala materie primă.