Profesorul John Paul Kotter, de la Harvard Business School, cu cartea căruia a fost inaugurată, la începutul acestui an, Colecția de leadership (“Forța schimbării. Cum diferă leadership-ul de management”), revine în atenția editorilor Publica cu un nou volum*, recent nu numai prin apariție (a fost publicat în engleză în toamna lui 2008), cât și prin temă: criza actuală se declanșase în Statele Unite și celebrul economist o avea, inevitabil, în vedere. John Kotter își începe pledoaria bazată pe experiență și cu extrem de multe sfaturi pentru cei implicați într-o afacere economică printr-o afirmație de bun simț dar la care, de obicei, puțini se gândesc în mod serios, chiar dacă în confruntările cotidiene au intuit ce spune acum profesorul: “Atunci când provocarea legată de urgență nu este bine gestionată, chiar și oamenii foarte capabili sau organizațiile care nu duc lipsă de resurse pot suferi serios. Atunci când este bine gestionată, chiar și cei care au în față obstacole formidabile pot produce rezultatele pe care ni le dorim cu toții pentru propriile cariere, angajați, națiuni.”
Ce este, de fapt, “urgența”? Conform dicționarului, scrie
Kotter, urgență înseamnă ceva “care necesită soluționare imediată”.
Adică o acțiune acum. Cei care au un autentic simț al urgenței
descoperă o oportunitate sau o problemă semnificativă pentru
organizația lor; simțul autentic al urgenței este o forță pozitivă;
urgența autentică nu produce niveluri periculoase de stres și este
inestimabilă pentru o lume care nu stă pe loc. Concluzia firească
este “crearea simțului urgenței – iar acesta este primul pas
dintr-o serie de acțiuni necesare pentru a avea succes într-o lume
în schimbare.” Prin urmare, raționamentul economistului susține, de
la început, că succesul (pe care îl dorim cu toții), într-o lume
care se modifică permanent cum este a noastră (în schimbare), nu se
obține decât dacă suntem capabili să creăm simțul urgenței. Nu este
simplu și nu oricine o poate face. Să detaliem.
În primul rând, “totul începe cu urgența. La începutul oricărui
efort de a face schimbări, indiferent de mărimea acestora, dacă
simțul urgenței nu este îndeajuns de puternic, iar mulțumirea de
sine nu este îndeajuns de scăzută, orice devine mult mai dificil.”
John Kotter apelează constant la exemple care țin de memoria
fiecărui individ, pentru că fiecare a trecut prin situații mai mult
sau mai puțin asemănătoare, în care a vrut să schimbe ceva, a știut
ori nu cum să facă, a acționat sau nu într-un anume fel și,
analizând retrospectiv, își poate da seama unde a fost punctul
nevralgic, indiferent cum a fost rezultatul. Kotter vorbește despre
mulțumirea de sine, pentru că ea este “mult mai comună decât ne-am
gândi și foarte adesea nu poate fi observată de oamenii implicați.”
Apoi, “simțul autentic al urgenței devine extraordinar de
important.” Kotter apelează din nou la rezultatele studiilor sale a
căror concluzie este: “urgența autentică este un bun esențial care
trebuie creat și recreat.” Urmează exemple, indicații, sugestii de
acțiune, pas cu pas. Nu le amintesc, ar însemna să transcriu mare
parte din carte. Important mai este că “problema urgenței nu se
limitează la o anume organizație sau grup” și că “opusul urgenței
nu este numai mulțumirea de sine. Mai există și un simț fals sau
greșit direcționat al urgenței, la fel de răspândit astăzi, ca
mulțumirea de sine, și chiar mai perfid. Cu un fals simț al
urgenței, o organizație acționează energic, dar acțiunile sale sunt
dominate de anxietate, furie și frustarare, fără hotărârea de a
câștiga și de a câștiga în cel mai scurt timp posibil. Cu un fals
simț al urgenței, acțiunile produc o stare de frenezie.” Unul
dintre criticii lui John Kotter scria, foarte plastic, că cele două
feluri de urgență despre care vorbește Kotter “sunt precum
colesterolul, una bună, cealaltă, rea.” “Faptul că încurcăm falsa
urgență cu cea reală este o problemă uriașă în zilele noastre.”
Falsa urgență demoralizează și ține oamenii în loc. Dar John Kotter
susține că poți recunoaște falsa urgență (cum spuneam: activitatea
frenetică; epuizarea, deși nu se lucrează 14 ore pe zi;
dificultatea de a ține o întalnire etc etc) și mulțumirea de sine
și le poți transforma într-un autentic simț al urgenței. Există o
strategie, pe care economistul o dezvoltă – altă serie de sugestii
și pași de urmat. “Pentru schimbarea continuă, crearea și
susținerea unui nivel suficient al simțului urgenței sunt o
necesitate.”
Firește, pot aparea eșecuri, care au un rol de prevenire. Dar
“simțul autentic al urgenței este o forță pozitivă și bine
orientată. De asemenea, pentru a capitaliza oportunitățile este
nevoie de câteva aptitudini și resurse, de o echipă responsabilă,
de viziuni și strategii, de comunicare și autoritate și de fixarea
schimbării. Mai mult, pentru dezvoltarea urgenței autentice există
o strategie și mai multe tactici – și acestea sunt detaliate. În
cele din urmă, “compania care poate menține în timp un simț al
urgenței puternic poate deveni o mașină performantă, ale cărei
rezultate merg de la bune, la minunate și dincolo.”
Când ne apropiem de finalul demonstrației, lucrurile par atât de
simple, încât nu ne putem reține un zambet. Parcă de când lumea
știam ce am aflat! Dar nu e deloc adevărat, ne-am aflat în fața
unor adevăruri atât de evidente că nu le remarcasem! John Kotter
ține să sublinieze, să insiste chiar: “Nu cred că în zilele noastre
există culturi organizaționale care să reflecte un autentic simț al
urgenței. Dar această situație se va schimba. Unii oameni vor
descoperi că o cultură a urgenței reprezintă un bun important
pentru a putea prospera și a menține această stare într-o lume
turbulentă și în schimbare rapidă. Prin timp, efort și poate un pic
de noroc vor crea această cultură. Și așa mulți oameni vor avea de
câștigat.”
Abia acum putem trage o concluzie, cu convingerea că nu este
singura, dar este cea mai importantă. De ce această focusare pe
urgență? Pentru că, fără ea, orice efort de schimbare este
condamnat. Fără acest ghid concis și autoritar e aproape imposibilă
o transformare cu succes a unei companii. În orice caz, e
imposibilă în scurt timp. Avem nevoie de “urgență” în desfășurarea
acțiunii, ea e utilă atât managerilor, cât și organizațiilor.
“Atenția, mișcarea și leadershipul, acum – manifestate de mai mulți
oameni, nu doar de câțiva – sunt semnele urgenței autentice”
încheie John Kotter. Aproape un ghid de acțiune în vremuri de
criză.
*) John Kotter – “Simtul urgentei”. Editura Publica. Traducere din engleza de Adriana Constantinescu. Cuvânt înainte de Stelian Turlea. Textul de mai sus este aceasta prefata.