Lumânări parfumate, jacuzzi in dormitor, lenjerie intimă și
dantelată, un perete mânjit de sânge din nas la o partidă aprigă de
sex, sânge pe cearșaf, la o partidă de sex anal, sange pe o cămașă,
aunci când m-ai lovit din gelozie, cușcă de sticlă, cea de fier e
mai bună – ca o colivie, in care să dansezi fără chiloți, ca o
pasare fără cântec, incă o portjartieră, parcul Sebastian și
Sebastian al nostru, spăl, spăl foarte mult, e deja primăvară, nu
ies petele de la lacrimi, “ce frumoasă ești” zice Loena, “toate
moldovencele sunt așa frumoase și bune, ca tine, la Chișinău ?”
zice un taximetrist, “ești blonda de la Drept”, zice Florina, B. e
pe hol – vreau să ies din cameră și am ieșit din vis, am făcut
dragoste cu el in vis, nu imi mai pare rău că nu am făcut sex
niciodată, pentru că eu continui să il iubesc și să fac dragoste cu
el in vis; dacă nu era prietenul tău, ar fi fost oricine, dacă nu
era sex in grup, nu era bucuria iubirii, bucuria dăruirii, bucuria
de a iubi și de a te lăsa iubită, Vlad stă in Berceni și lucrează
pe un vas de croazieră, am visat noaptea un ID de messenger,
“vladone”; am găsit utilizatorul vladone gambler, dar nu era Vlad;
ne intalnim intamplător pe străzi, dupa ani, Vlad imi dă un colier
cu un singur dinte, de rechin, imi este dor de el – e foatrte
inalt; vorbesc cu o pisică albă, e noapte, nu știu de unde a apărut
atât de albă, faruri puternice, mă intorc – pisica nu mai e, dar e
alta neagră, prin spital, halate albe și sirene, oare așa țipă și
sirenele, in mare?
Pe Slavici 3 cineva cântă “Trandafir de la Moldova”, nu mai
văd! Si incă nu am citit Henry Miller! Gina, pe marginea patului:
“oamenii cu un puternic simț al demnității ajung până la ură, dacă
asta ii ajută să supraviețuiască”, te-am iubit, te-am iubit și pe
tine, și am mai iubit și pe mulți alții, Anton zice că eu trezesc
fiara și furia dintr-un bărbat, de ce? Yo și realitatea lui halu –
și tu ai devenit o realitate halu, ești cu altcineva? Aș ucide-o,
la noi in spital e nevoie de sânge! Bucuria bolnavilor stafidiți,
când vin perfuziile groase, ca un gem de sânge, aș putea-o descrie
intr-un cântec: “Vine mașina! Vine mașina!/ mașina de paine! Vine
mașina!/ Vine mașina! Mașina de sânge”, parcă o luaseră razna
guguștiucii in anul acela. Iși lăsaseră oul intr-o scobitură din
betonul pervazului tău, pentru că nu era loc de cuib. Apoi au mai
făcut un ou. Dar acesta s-a spart, ca să incălzească cu gălbenușul
lui celălalt ou, fac duș, apă pe jos, mă doare ingrozitor capul,
foarte multă apă, de parcă mi-ar fi curs din cap, atât de multă e
și atât de tare mă doare capul, poate tocmai cărțile pe care nu
le-am citit sunt cele mai importante?
Opt femei in salonul din spital numarul 206, opt bărbați in
601, bolnava din stânga iși ține pâinea intr-o pungă, sarea in
alta, furculița intr-a treia, dorm, foșnește să-și scoată
murăturile, desface altă pungă și scoate pulpele din staniol,
mănâncă, scutură firimiturile cu o altă pungă și, după ce i-a
trezit pe toți, se intinde să moțăie, cu zâmbetul mulțumit și
privirea tâmpă, ca o pungă golită de daruri.
Laurențiu imi aduce un borcan cu apă și un cartof tăiat pe
jumătate cu o cruce pe mijlocul miezului, l-a adus să mi-l arate și
să mă roage să-l pastrez, plec, revin – apa e impuțită, crucea
pluteste, neagră, in picioare; și pe Laurențiu l-am iubit și l-am
invățat să iubească o femeie. Pentru că iubesc viața și iubesc
lumea, mi-am facut amici; pentru că imi iubesc amicii, aceștia
mi-au devenit preieteni, iar pentru că imi iubesc prietenii,
desăvârșesc prietenia in iubire si iubirea o desăvârșesc in sex.
Yo: “Alo? Pot să vorbesc cu Călin?” Călin murise de un an; te miri
cum pot să o duc in condițiile astea, dar e din ce in ce mai bine,
pentru că mă obișnuiesc; știu că nu e ultima oară, deși o spui
mereu, uiți de fiecare dată; roagă-te să nu fie scleroză in plăci,
zice un halat alb pe scaun, Lorena – atât de mică și are atât de
multă dreptate: “Când iubesti, vrei să fii stăpânul celuilalt și nu
mai ești stăpân pe tine”; Anton preferă să rămână necăsătorit, ca
să iubească cât mai mult și să lase cât mai multe femei să il
iubească; Anton zice că un singur bărbat poate popula planeta prin
miliardele de spermatozoizi pe care le are; și vede in Bărbat pe
Dumnezeu; femeia poartă in ea misterul vieții și al veșniciei, el
vede in Femeie pe Dumnezeu; Florina: “Fetele cuminți ajung in rai,
cele ale drecu’ ajung unde vor”; ultimele cuvinte ale lui tătuca
Mișa au fost: “Iată, a venit!” și s-a grăbit să deschidă ușa
șifonierului unde avea geanta de bagaje și câte ceva de dat de
pomană; sub un inger căzut poate fi un om decăzut, dar mai jos de
acesta, numai un vis neimplinit.
Nu există femei decăzute.
Există femei neimplinite. Nedezlanțuite.
Ierarhie: Curva – Femeia – Femeia Reprimată – Bărbatul.
De bărbat depinde revelația femeii ca Femeie. De bărbat
depinde implinirea femeii. O femeie neimplinită este expresia
bărbatului neimplinit. Femeia este oglinda bărbatului. “Spune-mi
câte femei iubești, ca să-ti zic ce bărbat ești!”
(…)
Nichifor și monahul celălalt m-au condus până acasă in noaptea
aceea. Era târziu și am mers pe jos. Abia trecuserăm de Academia de
Arte, că Nichifor se oprește in mijlocul drumului și zice tare,
deschizându-și brațele:
– Hai să o luăm cu noi, in căruță, să avem incă și mai multe
fete frumoase și curate acolo!
Râdea și nu mai era străinul in negru, intrat in oraș,
ascunzând ceva. Nu mai avea nimic de ascuns. Nu mai avea nici o
neliniște.
In aceeași seară, mi-a spus:
– Eu nu mă voi duce acasă până când tatăl meu nu se va
pocăi.
– Si cum vei ști dacă s-a pocăit? Intreb.
– Va veni să mă vădă. Eu m-am călugărit incă pentru un lucru.
In primul rând, pentru tatăl meu, care toată viața lui a fost ateu.
A fost și regimul, dar și meseria – e filosof. Intr-al doilea rând,
pentru sora mea. Intr-al treilea rând, pentru mama.
– Si intr-al patrulea rând?
– …
M-a intrebat: “De ce nu ai făcut nimic?” Si am plâns.
Nu știu ce a vrut să zică. Il aștepta Dumnezeu și trebuia să
se grăbească.
Eu cu Dumnezeu am făcut un pact. Dumnezeu imi auzise
rugăciunea și mi l-a dat pentru un timp scurt ca să Si-l ia pentru
totdeauna. I-am promis prețul sfințeniei in schimbul șansei de a-l
mai intalni o data. Si așa a fost.
După Iași, după trei ani, l-am reintâlnit in Chișinău, absolut
intâmplator.
Poate mi l-a dat ca să cunosc iubirea. Iubirea curată și
adevărată. Poate pentru că a știut că mai târziu nu aveam să o
cunosc nicicand.
L-am intrebat ceva de poemele de dragoste și mi-a zis
că, dacă voi fi cuminte, mă va iubi și mai tare.
Intr-o noapte de Paște, la Sfânta Teodora, Dumnezeu l-a placut
și Si L-a luat. Ca și cum El a avut nevoie de mine ca sa il ajut
să-l bag pe B. intr-o biserică. De parcă de acest fapt avea să
depindă tot restul vieții sale și rostul altor vieți.
Aș vrea să mă pot intoarce și să-I mai spun, o dată, lui B. că
l-am iubit.
Lui Nichifor… nu știu ce i-aș spune.
Va urma
Doina Postolachi. Nascuta la Chisinau, venita in Romania din 1998, la studii. In prezent definitivez la nesfarsit romanul “601”. Nu am bani sa-mi cumpar carti, de aceea recitesc mult. Si cand am bani de mancare, prefer sa cumpar carti. Iar cand am, in sfarsit, bani de carti, ii beau. Imi doresc un fabulos autobuz 601 care sa ma ia de aici si sa ma duca undeva, departe, sa cunosc si “celalalt capat”, unde sa ma astept EU.