14. Nu-i greu să te vezi brusc la 40 de ani, e ca o dimineață în care intri în bucătărie, pui apă pentru cafea și până se fierbe te uiți pe fereastră – nu ai gânduri ascunse, te scarpini pe obrazul stâng, simți cum s-a lepădat timpul de tine, între degete ți-au rămas două-trei fire din barbă iar unul e alb, te uiți la el ca la o numismatică pagodă, închizi gazul, femeia ta încă doarme (și peste ea au trecut evlavioasele zile), ești trist dar și revoltat, te-ai pune în genunchi dar te încumeți să stai în picioare – e greu să fii om pe lumea asta.

15. Toamna e cu adevărat reală la 40 de ani – mănânci struguri, plătești facturi la apă, gaz, curent, răspunzi la e-mail-uri, trimiți copiii pe-afară ca să poți scrie astfel de aiureli într-un carnet negru, prăjești brânză adusă de la țară, desenezi pe o așchie de brad un lup și un urs iar Dumitru Gorzo se zgârmă cu ea pe un braț (plata dolar-centului depus în contul chipului mâzgălit pe aceeași ciozvârtă vegetală de Adriana Lisandru), te întrebi ce mai face Vasile Licar sau Vasile Chindriș, Vasile Ciocotiș sau Vasile Andru, auzi un aparat de găurit în blocul vecin, dai drumul apei calde în baie dar nu te speli, săpunul miroase prea curvăsăresc, primești o revistă literară, plopii din fața scărilor chelesc înaintea ta – e bine că nu prea o să o mori în zadar.

16. Ce să faci la 40 de ani – o înjuri pe hoașca de la magazin că-ți vinde bere caldă, trimiți bani unor cunoscuți ce n-au avut șansele tale de-a se descurca, pleci în călătorii cu trenuri de noapte, freci menta pe la diverse întruniri literare, îți vizitezi mama bolnavă, îți dai cu stângu-n dreptul când o soră te anunță că divorțează, vorbești cu oameni pe care îi uiți peste câteva zile, admiri cumințenia lăzilor pline de cărți care au costat cât o jumătate de vilă, ai reușit, ai învins societatea – ești cel mai tare din parcare.

17. Numai ție nu-ți pari schimbat la 40 de ani – unii te văd după un timp îndelungat și nu te recunosc, alții te simt din prima și-ți sar în brațe, simți o descumpănire ca-ntr-un confesional, e imposibil ca două sentimente să se producă simultan dar nu ești sigur, poate că rasa ta a evoluat, papagalii se zbenguie în mare, crocodilii trăiesc în munți, elefanții zboară, plopul a făcut pere și răchita micșunele, obiectele sunt toate scrum iar pe străzi se plimbă niște zombi, niște străini pentru care un proces mental este echivalent cu sinuciderea – îți vine să te îmbraci în doliu după tine, triumfătorule.

18. Maneliștii îți devin simpatici abia când faci 40 de ani – nu-ți mai este greu să dormi liniștit, aduci instalatorul să-ți repare o conductă, norii și vântul vor aduce curând timp urât dar nu te interesează, în apartament ai centrală termică, nu depinzi de ore fixe la serviciu căci ai reușit să-ți faci o firmă, mâine va trebui să cumperi un pachet de sare, să faci pâine cu ou, să mergi până la capătul orașului deoarece ai uitat după ce ai plecat, să primești un telefon de la Mihail Tănase, un scriitor invalid, să cârpești niște blugi la care ții foarte mult, să te întâlnești cu Dana Banu și Victor Potra la terasa de lângă Muzeul Literaturii din Capitală, să te uiți la un film numit “Gadjo Dilo”, să fii trezit de vacarmul pensionarilor care spun că de la tine vine apa în scara blocului – chestii și chiar trestii.

19. Nu prea-ți mai arde, pe la 40 de ani, de scris poezii – bucățile de lemn aduse de pe Muntele Cozia te cheamă, pietroaiele scoase cu greu din Ialomița sclipesc în fiecare noapte fără lună, unii dorm pe saltele cu fân și îi invidiezi, unii fac bani frumoși folosindu-se de tine și îi invidiezi, unii n-au ce pune pe masă dar se roagă la Dumnezeu și îi invidiezi, alții s-au mutat de curând în case cât castelele și îi invidiezi, alții își toacă banii în cazinouri și îi invidiezi, simți că n-ar trebui să le dai atâta atenție – pentru asta îți vine uneori să te invidiezi. Ca prostul.

20. E vorba de echilibru și înțelegere la 40 de ani – frumoasele de altădată s-au măritat, trupa de prieteni s-a risipit, iei un microbuz până la Târgoviște și te miri că e așa scump un bilet, tatăl tău stă la tine o iarnă și-apoi pleacă la casa lui și moare, schimbi treningul pe o ținută corectă, sandalele – pe bocanci închiși la culoare, mama unui tânăr poet te anunță că fiul ei s-a sinucis, dai o jumătate din salariul mediu pe economie îndoliatei familii, pleci o vreme din citadinul steril și te întorci fără a fi devenit diamant, te dor picioarele de-atâta umblet fără rost, nu prea știi nici tu ce cauți, ce aștepți de la viață, de ce te agasează vaietele lumii înregistrate fugar atunci când te mai uiți la TV, ciorba de fasole dă în clocot, sare peste oală, curge pe aragaz, obturează ochiul, se aude cum țâșnește gazul prin câteva orificii – nu prea știi la ce să te aștepți câteodată.

21. La 40 de ani e greu să fii înșelat – pasta de dinți s-a terminat, gresia din hol se cam sparge, cineva îți dă “bip”-uri dar îi faci în ciudă, e destulă vreme de sporovăit pe bani, apare șoferul tău de taxi, îți aduce încasările magazinului, ai acid la stomac însă nu mai vrei să iei calmante, ai auzit că fac rău la inimă, vânzătoarele de porumb fiert țipă după tine, ai nevoie de o plasă pentru țânțari, niște vopsea verde, câteva vorbe bune și-o trecere de pietoni, e cald tare, trebuie să iei masa în oraș – “buci-buci nepomuci” strigă un țigănuș după o domnișoară ce intră în magazinul de pantofi.

22. În 40 de ani intri ca regii în palate – nu mai cumperi două suluri de hârtie igienică, iei un bax, e mai ieftin, cobori alene până la parterul blocului și abia în stradă iuțești pașii, ca și cum ai avea treburi importante, vecinii te urmăresc înciudați din spatele perdelelor, vor dezbate câteva ore faimoasa-ți plecare în grabă, când știi că nu te mai pot vedea o lași moale, regele e rănit, nu mai prinde viteză pentru diverse acțiuni civice obligatorii, te holbezi la muncitorii ce toarnă asfalt, trece prin fața ta o pisică grasă, cineva închiriază un spațiu comercial cu 10 euro metrul pătrat pe lună, unui doctor i-a fugit nevasta de-acasă, ajungi la gară, de la automatul de cafea iei o ciocolată caldă, mirosul plecării te excită, arunci paharul din plastic la coș, pornești resemnat înapoi, în gaura ta de șobolan de cartier, vecinii s-au uitat deja la știri, au oprit toate aparatele electrice pentru a face economie de curent dar te pândesc din spatele perdelelor, iuțești pasul ca și cum ai ceva important de făcut – cu siguranță, tu ești, astăzi, cel fericit.

23. La 40 de ani povestea ta e depășită, veche – șomerii nu mai vor să se angajeze că salariile-s de rahat, problema e că toți vor să-și mărite fiicele cu bogătași și nu-i un lucru rău, până la urmă te apuci de curățat șanțurile unor gospodării într-o localitate apropiată, oamenii îți dau bani și mâncare, te mai întrebă de una, de alta, nu lucrezi în forță, amâni această incredibilă plăcere, vii seara acasă mulțumit, gospodarii mulțumiți, primăria locală mulțumită, arunci bancnotele în borcanul cu bancnote, monedele în cel cu monede, monadele sunt un termen prea greu pentru cititorii acestei cărți – adormi sub lumina crâncenă a iluminatului stradal ce aproape că-ți sparge fereastra.

24. Aici, enervat, autorul “care este” trebuie să intervină: Am 40 de ani iar soția mea 36 – amândoi la Sinaia, într-o cameră de lux a unei pensiuni, privim candelabrul sofisticat, patul mare, dulapul din lemn masiv, facem baie, facem dragoste, ne plimbăm prin orășelul în sărbătoare (sunt Zilele Cetății, “Sinaia Forever”, am văzut pe afișe), flori, tarabe cu mici, grătare, bere, artizanat, popcorn etc., trecem prin mulțime eleganți și calmi, cumpărăm vin fiert și castane coapte, e o toamnă clară ca în copilărie, ne întâlnim cu cineva de la Poliția Economică, da, mi-a citit cartea, îi mai dau una editată recent dar fără autograf, nu-mi reamintesc numele, urcăm spre un mic părculeț unde cântă fanfara militară, revenim la pensiune, facem baie, facem dragoste, facem bine tuturor, ea a cumpărat bulz de mămăligă cu brânză (în spiritul tradiției locului), sună un telefon, fata noastră întreabă când ne întoarcem acasă, nu precizăm.
Dimineața e ceață în munți, renunțăm la excursia cu telegondola, lenevim o vreme în pat, ea își face cafea, eu deschid o bere, vorbim despre revista “Singur” la care mai am mult de lucru, suntem singuri în clădire, ne îmbrăcăm gros și o luăm agale spre centru, terasele sunt aproape pline, nu prea e criză în România sau cel puțin nu e vizibilă, de la un stand cu artizanat ea îmi cumpără un pulover din lână lucrat manual, îi cumpăr și eu o ciocolată, se înserează, ajungem la pensiune, singurul obiect ce lipsește din cameră e șemineul – e o liniște ca la începutul facerii lumii.

Va urma