Românce în prim plan/ de Ziarul de duminică

George Marcu, Rodica Ilinca

Editura Meronia

Prefață de acad Marius Sala. Editura Meronia a publicat în 2009 un Dicționar al personalităților feminine din România, având ca autori pe George Marcu și Rodica Ilinca. Buna primire a lucrării a deteminat editura și pe autori să dezvolte lucrarea, devenită acum dublă ca volum, Enciclopedia personalităților feminine din România. Volumul cuprinde 700 de personalități feminine, grupate în două părți, cele “istorice” și cele contemporane.

“Femeile pe care ne-am obișnuit să le întâlnim în paginile cărților – scrie prefațatorul enciclopediei – sunt mai degrabă sublimări și personalizări (femeia-iubită, femeia-mamă, femeia-amantă etc.) decât persoane reale, individualizate, cu aspirații, opțiuni, experiențe și experimente, cu trăiri, sfidări, erori, adică făpturi concrete, cu biografii mai line sau mai zbuciumate. Căci vizibilitatea femeilor în spațiul public a fost târzie și lentă, un proces de lungă, poate prea lungă durată, un proces paralel nu atât cu ritmul lent al accederii lor la meseriile tradițional rezervate bărbaților, cât cu ritmul lent al înlăturării prejudecăților societății. Înlăturare salutară, care a fost, cum bine știm, în primul rând un rezultat al acțiunii femeilor înseși, al mișcării feministe. Rezultatele depășirii prejudecăților sexiste sunt astăzi, în lume, nu doar de aplaudat, ci și de admirat cu adevărat. Dacă avem în vedere numai un palier, acela al exercitării puterii politice, accesibil în trecut femeilor numai prin naștere (în case regale), vom observa cât de multe sunt, în prezent, cele care acced la vârful politicii în urma votului direct acordat de concetățenii lor. Numărul mare de femei care, în secolul al XXI-lea, au ocupat sau ocupă funcția de președinte ori de prim-ministru atestă faptul că lumea are încredere în probitatea, inteligența, capacitatea managerială și – de ce nu? – în charisma lor… Biografii de femei care au știut să-și urmărească cu pasiune și obstinație realizarea unui vis și să rămână credincioase unui țel. Acestea, prezentate în dicționarul de față în două părți distincte – unele care aparțin deja istoriei, altele care sunt în plină activitate -, ilustrează cu brio toate categoriile sociale și profesionale. Întâlnim aici, de la soții și fiice de domnitori, până la întreaga, atât de larga paletă a meseriilor de astăzi. Aș aminti doar câteva care au fost «pioniere» (și nu numai în România) în domeniul lor. Eliza Leonida Zamfirescu (1887-1973), «respinsă, datorită prejudecăților, de conducerea Școlii de Poduri și Șosele din București, s-a înscris, începând cu 1909, la Academia Regală Tehnică din Berlin, pe care a absolvit-o în 1912, devenind prima femeie inginer din Europa». Sofia Ionescu (1920-2008), prima femeie neuro­chirurg din lume, «în anul V de facultate, în 1944, a făcut prima operație pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenția sa fiind recunoscută ca premieră mondială». Sau renumita Ana Aslan, luptătoarea cu bătrânețea. Smaranda Brăescu, aviatoare, titulară în 1932 a recordului mondial de coborâre cu parașuta, care «în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost activă ca pilot în Escadrila Albă de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit (1941-1944) și apoi pe frontul de Vest (1944-1945), în cadrul escadrilei nr. 13, în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia». Jurista Sarmiza Bilcescu- Alimăneștianu (1867-1935) a fost prima femeie din lume care a obținut licența și titlul de doctor în drept, la Sorbona, unde a fost primită datorită intervenției hotărâte a unei alte femei, mama sa, victorioasă în lupta cu conservatorismul din renumita universitate franceză: «într-o țară în care este scris până și pe ușile închisorilor Libertate, Egalitate, Fraternitate, dumneavoastră împiedicați o tânără să se instruiască, doar pentru că este femeie». Enumerarea ar putea continua. Să nu uităm de numeroasele artiste lirice și balerine, care au smuls aplauzele lumii întregi, de scriitoare, pictorițe, cercetătoare, ziariste, realizatoare de televiziune etc.”

Autorii enciclopediei semnează și ei o prefață despre “Evoluția feminismului românesc” care sfârșește cu o idee menită să pună cititorul pe gânduri: “Cât de tributară rămâne societatea feminină moralei rurale sau compor­tamentelor tradiționale, cât este de dispusă să-și revizuiască atitudinea față de viața de familie sau de educația copilului sunt numai câteva întrebări la care cercetarea sociologică este somată să ofere astăzi un răspuns.”