Cu aproape un an în urmă, publicam în această rubrică un text despre cartea istoricului Petre Țurlea, pe care o consideram un eveniment editorial. “În primul rând – scriam atunci -, datorită actualității subiectului. În al doilea rând, datorită abundenței informațiilor. Cum spuneam, cartea copleșește prin materialul documentar adunat din toate arhivele posibile. În plus, toate informațiile sunt la zi. De acum încolo, oricine va dori să se informeze asupra subiectului, nu va putea eluda această carte, mai mult, va găsi în ea întreaga substanță necesară. Indiferent că va fi sau nu de acord cu concluziile autorului. Faptele istorice rămân fapte, oricare ar fi interpretarea lor.”
Iată că, la mai puțin de un an, Editura TipoMoldova a confirmat importanța cărții și acuratețea spuselor noastre retipărind volumul în ediție anastatică, cu o prefață elogioasă a istoricului Gheorghe Buzatu, din care reproducem un fragment:.
“Domnul Petre Țurlea, reputat profesor universitar și istoric, fost membru al Parlamentului României, ne propune, pentru colecția Opera Omnia, o nouă ediție a masivului volum Români și unguri 1940-2011, publicat în 2011 la Ploiești, devenit netăgăduit într-un răstimp atât de scurt unul de referință istoriografică. Reunind trei cărți de succes ale sitoricului – Ip și Trăznea. Atrocități maghiare și acțiune diplomatică românească, 1996; UDMR și societatea românească”, 2005; Transilvania de Nord-Est 1944-1952, 2005 -, selectate așadar pe o temă comună, textul fiind extins și bibliografia la zi, iar informațiile de arhivă și comentariile actualizate, pornesc de la necesitatea stringentă, în prezent ca și deunăzi, pentru opinia publică că se impune a fi <<luminate unele fapte istorice. Relația dintre români și unguri – apreciază cu temei autorul – este, și astăzi, într-o evoluție periculoasă pentru Statul național român. Cunoscând constantele ei în întreaga Istorie contemporană, știm la ce ne putem aștepta în viitor, rămânând a lua măsurile de apărare necesare.>> Cititorul nu se îndoiește că, dincolo de o simplă constatare, ne confruntăm mai degrabă cu un avertisment adresat tuturor celor care, pentrua a acționa și a reacționa eficace în fața Neprevăzutului, trebuie să cunoască fapteleexperiența trecutului recent. Iar istoricul, pe bună dreptate, îi are în vedere pe <<cei aflați în fruntea României care ar trebui să cunoască Istoria, pentru a nu repeta greșelile vremurilor trecute>>, altfel spus fiind pregătiți orișicând a respinge categoric un nou Dictat vienez, cu tot cortegiul lui de nenorociri și consecințe dezastruoase pe termen scurt, mediu sau lung pentru întreaga Românitate!”
Cartea – încheie profesorul universitar ieșean – “e o probă elocventă a unei opțiuni în problema Transilvaniei, și, nu mai puțin, manifestare a unei conștiințe.”
Istoricul Petre Țurlea, născut în 1947, fost deputat în trei legislaturi, premiat al Academiei Române pentru cele patru volume apărute în seria “Scrisori către Nicolae Iorga”, a publicat în ultimii ani mai multe volume despre dictatura regală, Partidul Renașterii Naționale, Ion Antonescu, dar și trei volume despre relațiile dintre români și unguri în secolul trecut.
Ungaria – spune autorul în analiza relației dintre români și unguri – nu s-a împăcat niciodată cu granițele care-i fuseseră trasate la Trianon. “De la Trianon, țelul suprem al Ungariei era acela de a redeveni Mare. Acestui țel i-au fost consacrate toate forțele Statului.” Concluzia este tranșantă, chiar dură: “În raporturile dintre români și unguri, în perioada 1940-2011, predomină nota conflictuală. Motivul este cel vechi: Transilvania. Asupra acesteia, dreptul de stăpânire al românilor este evident, din punct de vedere istoric, dar și datorită ponderii demografice. Dar acest drept este permanent contestat de unguri. Se impune și o comparație între comportamentul fiecăruia din cei doi pretendenți la stăpânirea regiunii respective, față de celălalt. Românii nu au asociat niciodată afirmarea dreptului lor cu acțiuni antimaghiare, în afara celor de apărare; le-au cerut acestora doar să respecte Țara în care trăiesc, unde este loc pentru toți. În schimb, de fiecare dată când au avut Puterea, ungurii au organizat și pus în practică purificarea etnică a regiunii, prin toate mijloacele posibile: începând cu asasinarea în masă a românilor și terminând cu alungarea lor. Purificarea etnică a fost practicată intens în perioada 1940-1944, în timpul ocupației hortyste, în perioada 1952-1968, în timpul existenței Regiunii Autonome Maghiare; în perioada începută prin evenimentele din decembrie 1989.”
Istoricul ajunge și la prezentul apropiat. “Faptul duce la convingerea românilor că înființarea Ținutului Secuiesc autonom va provoca o nouă perioadă de asuprire maximă a lor; și ungurii tot nu vor fi mulțumiți, pentru că dezideratul lor maximal este Ungaria Mare. Este o concluzie: cei aflați în fruntea României ar trebui să cunoască Istoria, pentru a nu repeta greșelile vremurilor trecute.”
Petre Țurlea – Români și unguri. 1940-2011. Editura TipoMoldova