În România acestor vremuri se tot inaugurează malluri. Ca profesor de economie îmi place: e business-ul pe care îl dau ca exemplu studenților când le vorbesc de capcana piețelor competitive. Și în care au căzut deja câțiva dezoltatori de malluri în București: City Mall, Liberty Center, se pregătește Plazza România… Se pare că nu destui căci zilele acestea tocmai a mai pătruns un concurent pe această piață – Promenada din Floreasca.

În timp ce în București se promovează la greu deschiderea mallului din Floreasca, inclusiv cu cifre financiare legate de vânzări, chirii, investiția totală ș.a.m.d. la câteva sute de kilometri mai la vest și respectiv la nord-est distanță două potențiale investiții productive sunt omorâte eficient: cu „opinia publică”, cu localnici revoltați, cu ONG-uri atotcunoscătoare în tehnologii și efecte pe termen lung asupra mediului ale respectivelor investiții, ș.a.m.d. Mă refer desigur, ați ghicit, la proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană de către compania Gold Corporation și la cel de exploatare a gazelor de șist din județul Vaslui de către americanii de la Chevron. Nu am căderea să mă pronunț din punct de vedere tehnic asupra celor două investiții. Nu cunosc efectele pe termen lung ale tehnologiilor în cauză. Ca român nu pot să nu constat că indiferent de culoarea politică (în caz că ar conta cu adevărat acest lucru) ocupanții post-decembriști ai palatelor au încurajat consecvent investițiile în retail și nu în producție în această țară.

Din motive evidente managementul actual al țării nu ia nici o decizie pe cele două subiecte. În opinia mea asta e cea mai proastă decizie. Și pentru a pava drumul spre iad  (sau spre mallul din Floreasca al românului) organizăm referendumuri locale. Petre Țuțea spunea, citez din memorie, că democrația este cel mai prost sistem politic posibil căci pune semnul egal votul prostului și cel al intelectualului.

Ziarul Financiar scrie constant despre dez-industrializarea României: demontarea furnalelor la combinatul siderurgic de la Galați, privatizarea Electroputere Craiova cu destinația tot de mall și câte și mai câte…. În tot acest timp suntem îndemnați să ne plătim conștiincios și la timp taxele și impozitele căci astfel se pare bâtrânica care vinde usturoi prin Obor pe undeva are mai multe șanse de supraviețuire.

De când am început să redactez aceste rânduri cred că s-a mai deschis un Mega Image lângă cele patru din cartierul în care stau și, sigur e îmbulzeală mare la oferte promoționale, ca de prima zi, în Promenada din Floreasca, scăldată firesc în multă lumină. La Roșia Montană în Apuseni nu se întâmplă nimic desigur, aurul e tot acolo, sub pământ. Deasupra e puțin nămol că a plouat. La Pungești în Vaslui nu se întâmplă nimic desigur, gazele de șist sunt tot acolo, sub pământ. Și în mod sigur nu e atâta lumină când se lasă seara pe câtă e în Promenada din Floreasca.

Corporațiile vecine din zona Pipera, unele de renume european și mondial – Oracle, Bayer, etc. vor experimenta pe pielea lor de mâine efectele deschiderii noului mall asupra dinamicii productivității angajaților proprii.

Și uite cum lumina în țara asta vine din comerț căci producția e tot în întuneric (cu câteva excepții desigur – vezi cazul Dacia).

Eduard Dinu – prof. Univ. Dr. la Academia de Studii Economice din București

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.