Câștigul bugetar din tăierea salariilor cu 25% și majorarea TVA cu cinci procente este în bună parte înghițit, practic, de o contribuție pe care administrația nu este capabilă să o echilibreze prin atragerea celor 20 mld. euro fonduri structurale (și alte peste 10 mld. euro pentru agricultură și dezvoltare rurală) pe care UE le-a pus deoparte pentru România. Ceea ce ar trebui să fie un avantaj enorm pentru dezvoltare (apartenența la UE) devine un handicap.
Guvernul a făcut publică scrisoarea pe care președintele Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso i-a trimis-o premierului Emil Boc în data de 23 iunie. Ce spune în esență șeful Executivului european: România a atras (definitiv) doar 3% din fondurile structurale ale Uniunii Europene – peste 19 mld. euro în exercițiul financiar 2007 – 2013 (cât întreg împrumutul de la FMI și UE) față de datele raportate de oficialii români care susțin că rata de absorbție este de 12%. Și, mai spune Barroso, Comisia este îngrijorată de această situație, în condițiile în care în anul precedent rata de abosorbție a fost de 2%.
Din 20 de miliarde de euro (fonduri structurale și de coeziune) 3% înseamnă 600 mil. euro în patru ani și jumătate în condițiile în care contribuția României la bugetul UE sare de un miliard de euro anual (contribuția este în medie de 1% din valoarea Produsului Intern Brut, la care se adaugă taxele vamale și taxa pe zahăr). Între 2007 și 2009 România îi va plăti, așadar, UE în jur de 9 mld. euro, dar ar fi urmat să ia, în aceeași perioadă, peste 30 mld. euro. Iată că ea a plătit deja peste 4,5 mld. euro, 100% din contribuția sa obligatorie, dar a luat înapoi doar 3% din fondurile puse la dispoziție.
În ce context trebuie judecată această situație? În acela că după ce s-a împrumutat de la FMI și UE de 20 mld. euro, România a fost nevoită pe deasupra să reducă salariile bugetarilor și să majoreze TVA pentru a echilibra finanțele publice. Investițiile au scăzut și ele cu 10%, iar reversul a fost prăbușirea consumului și prelungirea recesiunii.
Din TVA bugetul a obținut în primele șase luni ale
anului curent 4,6 mld. lei (peste 1 mld. euro) în plus față de
perioada similară a anului trecut și cam tot atâți în ultimele șase
luni ale lui 2010. Tăierea salariilor bugetarilor a fost estimată
de Guvern la 1,6 mld. euro/an.
Dar iată că jumătate din acest plus se duce pe contribuția obligatorie la bugetul Uniunii fără compensația care ar trebui să o reprezinte atragerea fondurilor.
Situația este dramatică pentru că PIB-ul României de 122 mld. euro “sponsorizează” în 2010 economii de zeci de ori mai puternice decât cea a Germaniei (PIB în 2010 de 2.400 mld. euro), cea a Franței (PIB în 2010 de 1.947 mld. euro) sau a Italiei (PIB în 2010 de 1.548 mld. euro).
Îngroșând tușul se poate spune că România a tăiat salariile profesorilor ca să susțină marile economii ale Europei și asta în vreme ce un profesor câștigă în Franța, în medie, 60 de euro pe oră, iar salariul mediu în România al unui cadru didactic este de 350-360 de euro lunar.
Iată ce-i spune Barroso lui Boc în scrisoarea citată din 23 iunie: “Comisia rămâne foarte preocupată în privința nivelului foarte scăzut al absorbției de către România a fondurilor structurale și de coeziune ce a atins doar 3%, o îmbunătățire insignifiantă față de precedentul 2% notat în scrisoarea mea anterioară”.
Oficial, sumele atrase de la UE ar fi de 12% din volumul total (2,4 mld. euro). Dar oficialii români transmit datele despre stadiul absorbției luând în calcul și prefinanțările de 30% din valoarea unui proiect (bani de la UE și de la bugetul de stat). Or, din punctul de vedere al Comisiei lucrurile nu pot fi definitiv încheiate decât după ce sumele cheltuite sunt rambursate de Bruxelles – iar aici rata de rambursare este de 3%, ceea ce pentru o țară ca România nu este decât un dezastru.
Cine plătește pentru această stare de fapt?
Începând cu guvernul Popescu-Tăriceanu (fondurile au început să vină spre finele lui 2007) și terminând cu cel al lui Boc toți cei care s-au perindat pe la Palatul Victoria au susținut că atragerea fondurilor europene este prioritatea zero, dar nu au arătat în practică un entuziasm care să le susțină declarațiile.
Președintele Băsescu a susținut chiar că miniștrii care până la 1 iulie curent nu au dovedit că atrag fonduri vor fi schimbați. Dar declarația a fost uitată și nu se așteaptă nimic până în toamnă. Ministrul dezvoltării Elena Udrea se laudă cu cea mai mare rată de absorbție a fondurilor pe Programul Operațional Regional (POR) – 21% din programul de 3,7 mld. euro. Dar POR este în bună măsură oprit de la finanțare din cauza neregulilor în derularea contractelor.
Transporturile conduse de Anca Boagiu nu au absorbit decât câteva zeci de milioane (2%) din programul de 4,5 mld. euro, în vreme ce ministrul mediului Laszlo Borbely, care gestionează un program de 4,5 mld. euro, se află în centrul unui scandal legat de un presupus trafic de influență în care ar fi implicat. Viitorul minister al fondurilor europene va fi pus pe picioare abia la toamnă, când ne apropiem deja de data în care România va aniversa cinci ani de la aderare, fără însă ca aceasta
să-i fi adus așteptata explozie a dezvoltării.