Au făcut achiziții, au investit în proiecte greenfield, au adus noi medicamente în fabrica de la Târgu-Mureș, astfel că ungurii de la Gedeon Richter au ajuns la afaceri de 130 mil. euro pe piața locală la 14 ani de la primii pași în România. Grupul a investit pe toate segmentele pieței de medicamente din România, producție, distribuție și retail, devenind prima companie cu activitate integrată din industria locală de profil: producție (prin intermediul Gedeon Richter România), distribuție (Pharmafarm) și retail (Gedeon Richter Farmacia). Activitatea de distribuție și retail generează cel mai mare volum de business, care anul trecut spre exemplu a fost de 109,9 mil. euro, cu 8,3% mai puțin comparativ cu 2010. Businessul s-a contractat pe piața locală după ce întreaga industrie trece printr-o perioadă nefavorabilă.
Achizițiile au fost cuvântul de ordine
Gedeon Richter a intrat pe piața locală printr-o achiziție în 1998, când a preluat pachetul majoritar al fabricii de medicamente Armedica S.A. din Târgu-Mureș. Câțiva ani mai târziu ungurii decid să renunțe la numele Armedica, fabrică fondată în 1985, pentru Gedeon Richter România. În timp, în urma infuziilor multiple de capital, Gedeon Richter și-a mărit deținerea la aproape 100%.
Următoarele achiziții sunt bifate de companie în distribuție, businessul său actual pe acest segment rezultând din fuziunea a doi jucători – Dita Import Export și PharmaFarm – cumpărați în 2006, 2007. Aceeași strategie de achiziții a fost aplicată și pentru dezvoltarea businessului de farmacii, grupate într-o rețea de circa 120 de unități sub brandul Farmacia Richter.
Preluarea distribuitorilor Pharmafarm și a grupului Dita a scos din conturile companiei ungare circa 30 mil. euro, însă la această sumă s-au mai adăugat cele cheltuite pentru construirea rețelei de farmacii.
Gedeon Richter a fost singurul grup cu o strategie atât de agresivă vizavi de piața din România, piață afectată acum de termenele lungi la care statul decontează medicamentele gratuite și compensate.
România aduce 11% din rulajul grupului
Grupul ungar rulează aproape 82% din businessul său total din distribuție și retail în România, iar această zonă i-a dat cele mai mari bătăi de cap anul trecut.
În pofida acestui fapt, businessul total din România a contribuit cu 11,7% la cifra de afaceri de peste 1 mld. euro a producătorului ungar, procente care însă sunt în scădere. În 2009, piața locală aducea 17% din veniturile grupului. Compania are în portofoliu branduri precum Acid Acetilsalicilic Richter, Fasconal, Postinor, dar are și produse care se eliberează pe bază de rețetă.