Pe șoselele din România mor, în fiecare an, peste 1.500 de persoane, în vreme ce numărul de răniți grav depășește lejer valoarea de 6.000. Cifre seci, care sunt scoase din foi de Excel și care pentru unii șoferi din România nu înseamnă nimic. Dar ce va simți, oare, familia unui șofer care va deveni cât de curând parte din statistică?

Anul trecut, pe drumurile din România și-au pierdut viața 2.048 de oameni, iar aproximativ 8.800 de persoane au fost rănite grav. Sunt doar niște cifre scoase dintr-o statistică, dar dacă stăm puțin și ne gândim, 2.048 de decese într-un an înseamnă, de fapt, că în fiecare zi piere o familie de cinci persoane.

Dar 2012 a fost un an foarte bun din punctul de vedere al siguranței rutiere. În 2008, aproximativ 3.000 de oameni și-au pierdut viața pe șosea, în timp ce numărul de răniți grav a fost de circa 6.000.

Mai mult, la fiecare zece milioane de kilometri parcurși, pe drumurile din România mor 420 de oameni – după spusele lui Titi Aur, campion național de raliuri și fondator al școlii de pilotaj defensiv care-i poartă numele. Nu pare mult, însă media europeană este de 90 de decese la zece milioane de kilometri parcurși, fapt care pune România pe unul dintre locurile codașe în ceea ce privește siguranța rutieră în Uniunea Europeană.

Citiți mai multe detalii aici