România nu este în situația Greciei, au susținut, de-a lungul vremii, vârfurile administrației. Dar o analiză comparată arată că, pe anumite componente, România este periculos de aproape de vecinul din Balcani.

România ține în frâu, deocamdată, deficitul și datoria, dar dinamica ei, părți importante ale societății sunt “replici” ale societății elene. Evaziunea fiscală, ponderea redusă a veniturilor în PIB, datoria publică ce crește galopant, o administrație stufoasă, învechită și amorțită care își nesocotește cetățenii, o clasă politică lipsită de orizont și concentrată asupra propriilor interese – sunt tot atâtea aspecte ce fac din România o imagine în oglindă a Greciei.

Banii puțini ai bugetului României sunt cheltuiți, de ani de zile, fără ca de pe urma lor să se vadă ceva. Statul român cheltuiește cu investițiile cel mai mult din UE, ca pondere în PIB. Și nu se vede nimic de pe urma acestor cheltuieli. Așa și-a început și Grecia lungul calvar spre dezastrul pe care trebuie să-l înfrunte astăzi.